Pe-o margine de suflet

Pe-o margine de vis
s-au oprit culorile toamnei
toate…

Pe-o margine de sărut
te-ai aşezat ca roua dimineţii mele dintâi
când am pipăit culoarea
zorilor impreună...

Pe-o margine de clipă
te-am aprins ca pe o candelă
în altarul iubirii
şi te-am numit OM
atât cât să îţi simt sufletul
călătorind prin mine
ca printr-un labirint.

Pe-o margine de gest
te-am căutat în formele neştiute
ale norilor bântuiţi de furtună.
Erai aici , demult ,
de la facerea lumii
aşteptându-mă să vin
cu braţele încărcate
de florile pământului răscolit
de prea multa iubire...

Pe-o margine de zâmbet
te-am primit ca pe-o ofrandă
a zeilor încercănaţi de timpul
scurs atât de fără de sens.

Pe-o margine de suflet
te-am aşezat
că să-mi umpli orele de singurătate
şi să visam împreună
la noi, cei cu lumina în păr,
cei cu soarele în mâini,
cei cu buzele uscate de dor,
cei care nu cunoaştem
decât
păcatul de a iubi
infint de departe,
infinit de mult,
infinit…
de infint.

( Lelia Mossora - Pe-o margine de clipa )