Trezeste-ma!

se zguduie timpul în mine bătrân
cu reci amuţiri, cu palme de vânt
de vânt astral, rupt şi zdrobit mărunt
mă şuieră trăsnit al său suspin păgân.

mă ustură timpul de-alaltăieri
cu-aureola unui zâmbet frânt,
frânt în bucăţi de spaţiu strâmt,
care mă taie în perpetue căderi...

mă-ntorc întors să scap spre alt tărâm
dar gândul mi-este tot la miazănoapte
şi mă învăluie aceleaşi şoapte
-şoapte-ngheţate în pustiul spân.

pereţi aprinşi de marile tăceri
lumină vie pâlpâită-n soare,
mă zbat să ies din veacul care...
m-a prins cuprins în nicăieri.

tresar... şi simt a tale coapse reci,
am revenit în noaptea mută,
coşmarul -viziune dispărută-
iar tu pierdută-n vise seci...

sunt treaz -dar mi-amintesc de timpul slut-
nu e coşmar, ci gând cărunt
ce zbate-n mine un noroi nesfânt
de frunză uscată-ntr-un sărut

trezeste-mă căci nu pot singur
şi mă sufoacă gândul tulbur... 

( Vlad Mazareanu - Trezeste-ma )