Hora de iele

Cum luna-şi preumblă tristeţea pe ape
şi gandu-mi pierdut te strigă în van
şi degete-aştern sărutul pe clape
ce mint că tu-mi eşti liman.

Mai caut-alean de vorbe prin crâng
când tremurător vântul sună
şi simt despletirea din frunze când strâng
corole prea sfinte-n cunună.

Deasupra-ne cerul coboară din stele
şi păsări te strigă în noapte
să vii să te prinzi în horă de iele
pe când eu mă-nchin lângă şoapte.

Ţi-e gândul departe şi cantecu-i dus
şi-abia mai zăresc izbăvirea.
Înalt peste clipe cuvântu-i prea sus,
în suflet te-adun să-mi fii tu menirea.

( Lelia Mossora - Hora de iele )