duminică, 22 august 2010

Strigat de soapte




Mă întorci , te întorc
din drumul de ieri.
Amurg mă cutreieri,
îmi dai şi nu ceri.

Tot roşul din mine
l-ai lăsat pe apus
şi eşti şi nu eşti
al lumii supus.

Mă laşi azi în cer
să-mi dezleg întrebări.
Mă duci pe ştiute 
sau NE…descântari.

Îmi frângi iarăşi visul
tremurând peste frunze
pe când eşti NEzisul
de lacrimi NEcurse.

Mai spargi între dinţi
otrava din noi
să ne spele păcatul
nestiutele
ploi.

Mă dor asfinţituri trecute
în goană
pe lângă un tropot de cai
într-o toamnă.

Culeg astăzi stele
din fire de nai
să te-mbrac în zăludele
spaime de rai -

acela care din mine-i
popas
ca şi cum , ca şi când
tu ai fi rămas

un fluture-n seara
care nu vine
fără noi,
fără tu , fără mine.

Cum curg mângâieri
din nopţi
fără vise.
Ai taina din mine
fără lacrimi promise.

Pribege sunt mâinile tale
în somn.
Eşti tăcut şi eşti singur,
nenuntitule domn.

Vom fi într-o zi
un strigăt de şoapte.
Nu te du!
Nu veni !
Doar stai lângă moarte

să-mi curmi răsuflarea
cu sărutul bolnav
ce te-adulmeca-n seara
cu bocet gângav.

Apun iar în carne
dorinţi înnorate
Nu poţi să îmi dai
decât
fruct de păcate.


( Lelia Mossora- Strigat de soapte )

Niciun comentariu: