Pe stele calcand..

Pe stele calcand…



Pe partea dinspre vis
ti-am zis
sa-mi cersesti…
ceresti
mangaieri
de ingeri.

Sa cante…
descante
stele rebele
plete de fete
plangand
doar in gand…

Zambet sa cada
pe mainile tale
mangaind doar…
petale.

Pe partea dinspre noapte
ti-am zis
sa scrii soapte
cu buze de cer
amintind de mister.

Sa ploua
cu roua
din ochi…

De deochi
sa-mi descanti
pe cand
imi framanti
al lutului rost
nestiut
PE DE ROST.

Sa-mi seceri
cu luna
iubirea…
nebuna.

Sa-i spui vantului
ce umbla
hai-hui
sa se-aplece pe-un nor
sa –mi ramai
calator
prin ganduri curgand…
Sa treci
sa fereci
cuvinte – poteci.

Sa-mi umbli prin dor
cand stelele mor.

Pe-o parte de toamna
iti zic
ca trec –
doamna …
Din clipele arse
voi tese netoarse
povesti de demult
cand gandul
ti-ascult…
Din clipe de nea
voi tese o stea…
a ta sau…a mea…
Amurguri de somn
te-ntorc
iarasi – domn
cu priviri de abis
ce nu s-au fost scris
si vor trece perechi
cu parfum de vin vechi
si ciresi la urechi
murmurand un cuvant
pe aripi de vant…
Doar vorbe de dor
ce s-or strange sobor…

Nicicand nu vom sti
de e noapte ori zi
clipa furata
si inca mirata
de-un gest inceput
si mult prea durut

De frunze si ploi
plangand
de noi doi…

Nicand nu vom sti
de e noapte ori zi
iubind
si sperand…
mai gemand,
mai cantand
al soarelui rost
cersind adapost
in suflet tarziu
bantuit de pustiu…
dureros tremurand
si pe stele calcand…

( Lelia Mossora - Pe stele calcand )

Mai ninge-ma c-o stea!

Sărutul meu colindă pe tâmpla ta străină
şi nu îl pot opri să nu se schimbe-n caier.
Eşti basmul meu netors şi te-am oprit - retină,
să te veghez mereu de zbucium şi de vaier.

Şi ca într-o clepsidră cum curge glasul tău
asemeni cu nisipul ce trece printre clipe.
Sub coama unui văl se-ascunde duhul rău
şi gândurile-şi bat plecatele aripe.

Pe fruntea mea se cerne tăcută înc-o iarnă.
Tu fii zăpada mea ce aş topi-o-n gând
şi lasă-ţi mâna iar pe trupu-mi să îşi cearnă
prea albele-i culori, să afli de mai cânt!

Mai ninge-mă cu gura. Când umărul se pleacă,
găseşte-mă-n seminţe şi fii porunca mea!
Mai lasă înc-o dată ca sufletul să-ţi treacă
iubirii vechi hotarul! Mai ninge-mă c-o stea!

 ( Lelia Mossora - Mai ninge-ma )

Cu cat prezentul..

Cu cât prezentul urcã spre viitor, suvoi,
Adânc, tot mai nostalgic trecut rãmânem noi!

Când viitorul fi-va prezent abia-nceput,
Demult antichitate va fi acest trecut!

Ades mi-aud în vine, de cine stie când,
Materia sau timpul necontenit pulsând:

Mai pure decât spicul imaculatei spumi,
În fiecare clipã se nasc atâtea lumi…

Mãrire, armoniei din cer si din genuni!
Pãtrunde bine tâlcul acestor succesiuni:

Alãturi de furnicã si munte colosal,
Esti parte din solemnul poem universal!

Prin inimã, regretul sã-ti treacã mai usor,
Ca prin adâncul mãrii o umbrã de cocor

( ECsebiu Camilar - Cu cat prezentul )

Impreuna

era dimineaţă
stăteam împreună la masa aceleiaşi toamne
ca doi copii pe o creangă de gutui
muşcând din acelaşi fruct
şi nu ne păsa că frunzele se zbârcesc
se încovoaie şi se aruncă singure în ochii ploii

zburam împreună cu aceeaşi pasăre ruginie
lipiţi între aripi ca două răspunsuri
ce râd în faţa aceleiaşi întrebări
şi nu conta că pasărea are aripi de frunze
iar răspunsurile mor întotdeauna înaintea întrebării

ne scufundam trupurile în dimineaţa tomnatică
cu o irepetabilă voluptate pe care
numai păsările ce cad orbite din soare
o au

te privesc peste masă
e seară
în ochi avem şevaletul toamnei
iar culorile ploii se aud cum curg
undeva lângă pervazul privirii

întindem mâinile şi ne căutăm prin aburul palmelor
e singurul loc în care mai putem fi împreună
când aerul încărcat de toate nuanţele ruginii
vine ca o avalanşă peste buzele noastre 

( Ela Solan - Impreuna )

Ispita cuvantului

trec nişte cuvinte
şi nişte păduri
vor trece
şi-mi pare că nu am destule
amintiri
pentru ele.
nu (mai) aştept inorogul
doar de privirea ta
mi se face dor,
uneori.

trec niste zapezi
si niste cuvinte
vor trece

(  Nicoleta David - Ispita cuvantului )

Intre lumi

Trec dintr-o viata intr-alta
Mangaind usor
Coama leului somn
De la intrare,
S-a obisnuit cu mine
Cu vesnica mea disparitie in zori,
Cu vesnicele mele intoarceri
Crepusculare.
Infranta, uneori
Nu mai reusesc sa ajung pana la el.
Atunci se scoala,
Imi prinde capul in dinti
Cu duiosie
Si ma taraste incetinel.
Alteori
Nu mai stiu sa ma intorc din vis.
Atunci porneste dupa mine
In labirint,
Imi da de stire
Racnind
Ca ma va salva,

Sa astept nemiscata
In amintire,
Sa ma gaseasca
Si sa ma aduca
In imparatia sa.
O, minunata lui imparatie,
tara subtire,
Fraged hotar
De ora
Intre doua lumi care se devora
Smulgandu-se una alteia
Fara oprire.

( Ana Blandiana - Intre lumi )

Cea mai frumoasa

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :
« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean »...

( Radu Stanca - Cea mai frumoasa floare )

Cea mai puternica dintre slabiciuni

Spuneai că niciodată n-o să piară
Acel minut – si totuşi a pierit,
Aşa incât mi-am zis că o să moară
Si dragostea – dar, vezi, ea n-a murit.

Si chiar dac-ar mai trece inc-o seară
Si multe alte-apoi, in şir sporit,
Iubirea, ea, nicicând n-o să dispară.
Va dăinui-ntre noi la nesfârsit.

De-aceea pune-ti mâinile pe poale
Si-asteaptă-mă sub geamurile tale.
Eu voi veni cu tainice cununi

Si amândoi, căutând desăvârşirea,
Vom invăta-mpreună că iubirea-i
Cea mai puternică din slăbiciuni…

( Radu Stanca - Sonet )