Impreuna

era dimineaţă
stăteam împreună la masa aceleiaşi toamne
ca doi copii pe o creangă de gutui
muşcând din acelaşi fruct
şi nu ne păsa că frunzele se zbârcesc
se încovoaie şi se aruncă singure în ochii ploii

zburam împreună cu aceeaşi pasăre ruginie
lipiţi între aripi ca două răspunsuri
ce râd în faţa aceleiaşi întrebări
şi nu conta că pasărea are aripi de frunze
iar răspunsurile mor întotdeauna înaintea întrebării

ne scufundam trupurile în dimineaţa tomnatică
cu o irepetabilă voluptate pe care
numai păsările ce cad orbite din soare
o au

te privesc peste masă
e seară
în ochi avem şevaletul toamnei
iar culorile ploii se aud cum curg
undeva lângă pervazul privirii

întindem mâinile şi ne căutăm prin aburul palmelor
e singurul loc în care mai putem fi împreună
când aerul încărcat de toate nuanţele ruginii
vine ca o avalanşă peste buzele noastre 

( Ela Solan - Impreuna )