Credeam că n-ai să vii – mireasmă fără leac,
Culorile să-mi porţi – eşarfe reci de vânt;
eu culesesem soare şi roşii flori de mac
şi gura mea vorbea chiar fără de cuvânt.
Erai acolo, sus, într-un pocal de stele,
Cu sufletul mai gol ca flautele vechi;
erau în gândul tău doar nunţi de triste iele
şi dor şi aşteptări legate în perechi.
Cu fruntea aplecată deasupra mâinii-ntinse,
eu culesesem soare şi roşii flori de mac
şi gura mea vorbea chiar fără de cuvânt.
Erai acolo, sus, într-un pocal de stele,
Cu sufletul mai gol ca flautele vechi;
erau în gândul tău doar nunţi de triste iele
şi dor şi aşteptări legate în perechi.
Cu fruntea aplecată deasupra mâinii-ntinse,
treceai mereu prin fum şi peste depărtare...
Se întorceau legende din basmele prea ninse
şi degetele tale erau mătănii rare.
Se întorceau legende din basmele prea ninse
şi degetele tale erau mătănii rare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu