Totul simplu

O, dac-aş fi o lumânare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor…
Capul întâi – ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
“Ce fără cap este fata aceasta!”,
Eu aş fi uitat totul
Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
“Ce fără inimă este fata aceasta!”
Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sângele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume…

( Ana Blandiana - Totul simplu )

S-astept?

S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-ştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-ştept poat-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?

( Tudor Arghezi  - S-astept ? )

Aud

Aud cum paseste cineva dupa mine în luna
Si pune seminte de flori în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - albastrele,
Un pas gresit - matraguna.

Aud cum paseste cineva dupa mine în soare
Si pune oua de pasari în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - turturele,
Un pas gresit - cîntatoare.

Aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie
Si pune cuvinte în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - ghilimele,
Un pas gresit - poezie.

( Ana Blandiana - Aud )

Ti-e teama, inima!

Ţi-e teamă, inimă! Nu plânge pe stradă,
Te uită prin mine cum cad ploi, pe noi –
Udaţi de cuvinte, răniţi de uitare,
Te tragem de mână pe-un drum înapoi,

Azi baţi mult mai tare şi dori dinspre noapte;
Priveşte la cerul plecat pe copaci
– Prin irişii mei verzi-galbeni, de toamnă –
Când duşi sunt cocorii şi n-am nici un vraci,

Mai stai lângă mine, e muzică-n stele
Şi luna îngână un zbor de cuvânt;
Cad pietre din suflet pe visele mele
Şi-adie tristeţea prin plete de vânt,

Zadarnic alergi zăludă, în noapte,
Cu atriile, toate, întoarse la mal;
Ai lacrimi în doruri şi cearcăne-n şoapte,
Aşteaptă-mă, încă! Mi-e gândul amar.


Ţi-e teamă, inimă! Nu plânge pe stradă!
Îţi dau aripa mea, încă poţi să mai zbori
Şi uită de lume, oricum, viaţa-i scurtă;
Mai stai înc-o toamnă, tu nu ştii să mori!

Ţi-e teamă, inimă! Nu plânge, te rog!

( Ileana Popescu Baldea -Ţi-e teamă, inimă! )

Intrepatrunderi reci

ne vom înţelege cât să ne doară
privirile în gol le vom închide-ncet sub pleoape
legaţi cu sforile tăcerii
vom împărţi lumea în două păreri diferite
vom înfrumuseţa fără milă singurătatea până când va dispărea

noi doi suntem a fi atât de egoişti
încât visăm doar chipul celuilalt,
sângele ne îneacă pe dinăuntru
aşa cum hainele o fac pe dinafară

( Andrei Lucian - Intrepatrunderi reci )

Descopar..

Descopăr în mine ninsori
Dar şi prăpăstii de lumină
În care cad fără de vină
Şi rătăcesc adeseori

Cobor naiv întru adânc
Strivit de câte-un Penteleu
Pe firul unui gând al meu
Şi urc cu şaua la oblânc

Trecând prin galerii subtile
Îmi simt adesea nefiresc
Ca la comandă cum îmi cresc
aripi. Şi zbor la mii de mile

Apoi mă reîntorc subit
În lumea mea contemporană
Să-mi pună sarea ei pe rană
Cu un sadism deosebit

Zâmbesc apoi cu înţeles
Puţini acei care vor crede
Că orice neuron, un led e
Ce mă fereşte de eres

Descopăr în mine ninsori
Dar şi furtuni de gradul zero
Şi toate astea mie-mi cer o
Nouă scară de valori

( Ion Untaru  - Descopar in mine ninsori )

Ma-nvelesc de frig...

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

( Nichita Stanescu - Ma invelesc de frig... )

Am obosit

Am obosit sa ma nasc din idee,
Am obosit sa nu mor - 
Mi-am ales o frunza,
Iata din ea ma voi naste,
Dupa chipul si asemanarea ei, usor
Seva racoroasa o sa ma patrunza 
Si nervurile imi vor fi fragede moaste;
De la ea o sa invat sa tremur, sa cresc, 
Si de durere sa ma fac stralucitoare; 
Apoi sa ma desprind de pe ram
Ca un cuvant de pe buze. 
In felul acela copilaresc
In care 
Se moare
La frunze.

( Ana Blandiana - Am obosit )