sâmbătă, 30 iunie 2012

Masca



Ne tremură paşii pe frunze uscate
pe cărări neştiute de nimeni trecând...
De departe simţim cum sufletul bate
şi soarele-asfinte când mergem tăcând.

Ce mască purtăm pe faţa întoarsă
în noi şi spre noi strivind vechi hotare
şi buzele noastre vorbesc mult prea arse
cuvinte nespuse şi... mult prea ne doare

că nu strigăm lumii şi cerului-naltul
adevăruri aflate doar ca prin minune.
Şi tu eşti bătrân şi copil când bazaltul
din mine sculptezi cu mâini de genune.

Îmi mângâie fruntea privirile tale
şi simt că ai vrea să atingi neatinsul
şi sufletul meu ferecat în petale...
şi ierburi de câmp ce-mi cutremură visul...

( Lelia Mossora - Masca )

2 comentarii:

Anonim spunea...

buna, imi plac foarte mult poeziile postate de tine...spor la scris:)

S-Hell spunea...

buna sa-ti fie inima! singurul meu merit e sa le descopar si sa vi le infatisez sau sa vi le readuc in memorie,cu o fotografie personala, alaturata, dupa cum imi rezoneaza in suflet..multumesc si lectura placuta in continuare!