Intre doua stari

tu de o parte a serii
eu de cealaltă
ne furăm săruturi
spaţiul dintre noi seamănă
a fântână mirată

cădere-n ape cristal
deschidem dimineaţa ce vine
cu toate ferestrele albe
îmbrăţişarea noastră
are mirosul teiului
tăiat de prea multă umbră

păşim pe lacrimile sale
ce plâng uitarea rugii
în genunchi lăsat
mai devreme la vatră
tremură clipa
săruturi furate degrabă

iar tu,
tu mă uiţi între rime

de câte ori plânge teiul tăiat
de prea multă umbră
tu mă uiţi între rimele sale
lacrimă albă

( Pop Marius - Tu ma uiti intre rime )

Papusarul

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut sa-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta - cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe …
Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot …
Dezleagă-mi sufletul de vina
Că in curând n-am sa-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină …

( Elena Farago - Iubeste-mi mainile )

Iluzii

Am curăţat un şemineu imaginar
Din cabana mea imaginară
Şi am aruncat în el,
Spre incendiere totală,
Iluziile personale…
Am aprins un trabuc imaginar,
Am băut un strop de coniac vechi,
Păstrat pentru ocazii deosebite,
Şi am devenit călăul propriilor iluzii
Fără să am vreo urmă de remuşcare…
Am urmărit în tăcere cum fostele iluzii au ars…
Mai întâi mocnit, ca într-un preludiu,
Apoi cuprinse de flăcări hulpave,
Mistuite grabnic si transformate in cenusa...
„N-ai să poţi renunţa niciodată la iluziile tale…”
Tânguirea iluziilor torturate
Ajungea până la mine din şemineul imaginar,
Dar am rămas mai departe în fotoliu,
Trimiţând rotocoale de fum către tavan…
Am fumat trabucul până la capăt,
Am golit sticla de coniac,
Păstrată pentru ocazii deosebite,
Şi – privind pe fereastră către un munte imaginar –
Am aşteptat răsăritul incandescent al soarelui
Făcându-mi iluzii…

( Cristian Lisandru  -  Iluzii personale )

Cenzura

Cade un dor din ochii tăi spre mine-
De parc-ar plânge cerul cu ierburi de smarald.
În gangul unei stele
te văd ţesând ploi line,
Surâzând fericită si privindu-mă cald.


Cade un dor din ochii tăi spre mine-
Ram înverzit între zăpezi albastre.
Isus- prin Ghetsimani- azi va găsi, în fine,
Pe lemnul crucii sale, ca flori, mâinile noastre.


Împreunate tandru- in semn de rugăciune-
Ascund un bob de suflet din două trupuri strâns
Şi bat la porţi de Eden dinspre deşertăciune,
Cu sângele din lacrimi ascuns pe după plâns.


Cade un dor din ochii tăi spre mine-
Acoperind cu ierburi un drum neîntâmplat.
Mişcă un clopot, gândul în care sunt cu tine:
Doi pelerini la templul verbului cenzurat.

( Petru Iancu - Templul verbului cenzurat )

Ascunde-ma!

Ascunde-mă în miezul crud al zilei, în focul pâlpâind pe vatra indecentă Ascunde-mă, să nu cad pradă milei De-a fi hrănită de iubirea ta latentă. Ascunde-mă în sarcofag de visuri Şi poleieşte cu sărut curat uitarea, Să ardă în lumină vechile înscrisuri Cenuşa lor să o cunoască marea. Ascunde-mă în gura ierbii crude Ce soarbe cu nesaţ un strop de rouă, Nu te uita la chipul vremii hâde Iubirea-i pandantiv de lună nouă. Ascunde-mă în braţele de arbori Să îmi găsesc odihna mângâierii Şi nori de-argint să-mi fie martori Când răsucesc pe gene firele tăcerii.

( Ana Sofian - Ascunde-ma! )

Intre noi

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

( Octavian Paler - Pasul absent )

Demiurgul dorului

Aşa dor n-am strâns nicicând
Şi n-am rupt nicicând din mine
Dorul greu cu lungi suspine
Ca să-l port pe buze grav...

Aşa dor n-am mai născut
Până-acum în nici o clipă
Şi n-am fost decât aripă
Înălţată pentru zbor...

Şi-n periplul meu de vise
N-am cernut nicicând iubire
Dar acum, dintr-o privire
Ne-am creat şi tu şi eu...

Şi te am în mine fraged
Ca pe-o umbră de speranţă
Şi în prag de dimineaţă
Îţi sărut surâsul cald...

Şi te am în mine tainic
Freamătul păşirii tale
Printre clipe solitare
Îmi trezeşte dorul greu...

Şi-aşa dor n-am strâns nicicând...
Dar aşa a fost să fie,
Să fii tu pentru vecie
Dorul meu şi gândul meu.

( Mirela Savin - Dor )

Sensuri

Ard pe altare versuri înscrise în hrisoave, Făclii mai luminează al vieţii noastre mers Ne pierdem iluzoriu prin ape şi ostroave Deschidem arar ochii să prindem câte-un sens. Ne îndreptăm cu ciudă spre mări învolburate Când inima furtunii de dor nu ne-a rănit, Culegem visuri sparte din lada cu agate Le tălmăcim în taină, în timpul nealbit. Aprindem ruguri simple pe velele luminii Mănunchi de raze line în sufletul curat Să ardem în iubire blestemele tulpinii Ce rădăcina vieţii ne-o ţine în păcat. Păgâni ne ducem soarta spre lumi de întuneric Păstrăm doar fapta vie şi tainicul îndemn De-a pierde iar blestemul în hohotul teluric Lăsând dragostea-n urmă ca simbol, veşnic semn.

 ( Ana Sofian - Sensuri )

Neguri

Umbrele copacilor
Arsi de bezna cruda a pasilor tai,
Au inceput sa planga-n mine,
Ca-ntr-un clopot imens si trist,
In care visul si-a rastignit
Roua sangelui. 

( Alina Emandi - Neguri )

Promisiune

S-a rupt in mine cerul,
Isi varsa-n lume greul,
Invins se culca leul
Si rage a latrat...


Intreaga amintire
Se lupta in nestire...
Cu lacrimi de iubire,
In sange si pacat!


Uscate frunze-n ploi
Se varsa peste noi,
Astern covoare moi,
Dorul sa ni-l culcam.


La frunza ce se lasa,
Si inima ne-apasa,
De-atata dor de casa,
Incepem sa urlam!


Se zbat in noi parintii,
Se-ncing in hora sfintii,
Ne sfasiem cu dintii
Iubindu-ne osos...


Iar peste toate cele,
Ploaia de frunze grele
Ca lacrimile mele,
Se lasa dureros....


De vrei sa-mi fii mireasa
In urma totul lasa,
In toamna nemiloasa
Sa devenim paduri...


In drama omenirii,
Calcand pe legea firii
Drept florile iubirii,
Sa induram securi!


De nu, ramai in urma,
Sa faci parte din turma,
Speranta vietii curma,
Statuie fii, ca ei!


Idilica poveste
Ce-a fost si nu mai este,
Se schimba fara veste
In jalnice idei...


Eu intru in natura
Voi face o ruptura,
Intre rug si mura,
Precum o vijelie...


Cand ultima strigare
Va fi la fiecare
Eu rugul cel mai mare...
Voi vrea sa ma sfasie!


La tine dintr-odata
Ca la ultima fata
Ultima mea erata...
Ma voi gandi cu jale...


Ca frunzele de toamna
Eu tot voi fi o rana
Oprindu-ma din goana,
Iti voi cadea in cale....


Acum te poti intoarce,
Te voi lasa in pace,
In lumile opace
Dar sa nu uiti de toamna!


Ca-n asta sau cealalta,
Sau poate niciodata...
In viata-ti fara pata...
Voi fi o buruiana! 

( Korner Robert Paul  - Promisiuni de toamna )