Straini

Într-o zi voi uita de noi
şi de atâta tu din mine.
Voi uita primăvara din chipul tău
şi toamna din tine;
voi învăţa să respir
fără să-ţi simt suflul.

Într-o zi,
tot albastrul cerurilor
va fi doar al aripilor mele,
iar liniştea nopţilor căprui
nu se va mai naşte din ochii tăi.
Stelele vor urca la loc pe boltă
iar universul,
ce l-am închis în fiinţa ta,
va fi doar spaţiu,
aer şi libertate.

Într-o zi vei fi un om
ca oricare altul,
iar eu nu voi fi
decât o străină
zâmbind prin mulţime.


( Salome Mogos - Straini )

Lumini si umbre

Ai ochii negri, mincinosi si rai
Fantanile cu ape moarte- ascund
Pupile negre licarind in fund,
Ce ma atrag spre-adanc ca ochii tai.
Cand vreau sa plec, ma tii in loc cu un cuvant
Asa se zbat copacii in furtuna;
Ca pentru fuga, crengile- si aduna,
Dar radacina- i leaga de pamant.
De azi incolo n- am sa- l mai iubesc...
Dar cind ii vad privirile pagine
Si zambetul copilaresc,
Ma jur ca n- am sa-l mai iubesc- de maine.
Pe zi ce trece- ti seman tot mai mult;
Asa izvorul ce se- arunca- n balta,
Se- nvaluie cu malul laolalta
Si- n loc sa- i spele apele verzui, isi tulbura izvorul apa lui.
Ma iscodesti ca pasarea de prada,
Ma urmaresti cu ochii reci si rai,
Dar uiti ca daca- s urme pe zapada,
Noroiul e lasat de pasii tai.
Mi- e fata impietrita ca o masca
Si- n ochi lumina- i gata sa se stinga
Chiar diamantului ca sa sclipeasca
Ii trebuie o raza s- o rasfranga.
Iubirea ta nu creste si nu moare,
Ci totdeauna- i rece si egala
E ca o floare artificiala
Pe- o pajiste cu maci arzand in soare.
Cand voi pleca, ma vei uita usor
Si stiu ca nici nu s- ar putea altfel:
Abia o clipa valul calator
Pastreaza chipul oglindit in el.
Am vrut in ciuda zambetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrima sa storc
Si am plecat sa nu ma mai intorc,
Dar azi, din zori de zi iti umblu- n cale.
Ce demon oare mi te- a scos in drum?!
De- ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi- l ofere- acum
Tot iadul nostru dulce l- as alege.
Azi mi- a venit cu ochii calzi si buni
Si nu l- am intrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N- o- ntrebi de- i inflorita pentru tine.
Te vad mereu ca- n clipa de pe urma;
Incremenit in capul scarii
Cu zambetul uitat in coltul gurii
Si- n ochi, taisul crud al nepasarii.
Esti rau. Dar cind aud c- o spune altul
Ma uit in jos si string din pumni si tac.
Ca numai eu in toata lumea asta
Am dreptul sa te cert si sa te- mpac.
Eu am sa plec cu sufletu- mpacat
Ca nu las nimanuia mostenire
Un suflet greu de ura si iubire
Banuitor si trist si- nfrigurat.
M- am resemnat; atat a fost sa fie.
Ma uit cum cade soarele- n apus
Si- astept raspunsuri care n- or sa vie
La intrebari pe care nu le- am pus.

( Otilia Cazimir- Lumini si umbre)

Zadarnicie

Drumul până la tine
e un curcubeu născut din furtună.
La capătul lui mă aşteaptă
zâmbetul tău resemnat,
şi ochii trişti
ca două călimări negre cu cerneală,
şi braţele deschise precum
crengile de zarzăr înflorit toamna, târziu.
În îmbrăţişarea lor
îţi simt parfumul ca pe o vrajă
şi alunec uşor în lumea ta.
Dar acolo chipurile toate poartă măşti
şi lupt din răsputeri
să răzbat printre ele.
Tu nu mă vezi.
Nici nu ai cum.
Te-ai obişnuit prea mult să trăieşti
înconjurat de măştile tale, încât,
un chip de femeie fără mască
nu te-ar putea dezamăgi decât…

( Carmen Sofianu - Zadarnicie )

Rana

Aratai a cutit,

Aratam ca o rana,

Mama mea m-a gasit

Si m-a dat de pomana.

Insa indragostit

Si de-a pururi in goana,

Totusi eu te-am iubit

Cu o ULTIMA TOANA.

Si voiam sa-ti trimit

Ochiul stang, cu spranceana,

Dar acum suntem chit,

ESTI CUTIT si....SUNT RANA.

Troleibuze-au sarit

De pe sarme in strada....

Un nebun circuit

Catre....Piata Romana.

Hai din LUME in...MIT,

Hai din struguri in cana,

Sa te beau linistit,

...Dulcea mea....buruiana.

Daca tot te-am gasit,

Ca pe-o ultima fana,

Si-arati a cutit...

Daca eu ti-am fost...RANA.

(Rana si cutit - Adrian Paunescu)

Floarea ploii

Cu floarea ploii intre dinti
Si cu-un cutit de apa-n maini,
Voi spinteca taceri fierbinti
Sub tainicul latrat de caini.

E noaptea fara de hotar
Si ploua fara de cuvant
Si lacrimi vechi in ochi tresar
Si-un foisor in cer s-a rupt.

Las floarea ploii pe-un fagas,
Cutit de apa nu mai am,
In intunericul de pasi
Sar caii speriati in ham.

Sclipesc noroaiele-mprejur
La fulgerul intermitent,
Stau norii ca-ntr-un abajur
Insurubati in continent.

Si-mi creste floarea ploii iar,
Si-mi cade catre dinti pe chip
Cutit de apa jugular
Si mi se face dor sa tip.

Dati ploaia lumii mai incet
Ca sa se poata auzi
Cum inima unui poet
Mai face - n miezul noptii zi.

Cutit de apa-n dreapta mea
Si floarea ploii intre dinti
Ce neguri voi mai spinteca
De dorul zorilor fierbinti?

Si iarasi toate cate-au fost
Devin ce-au fost in mod firesc
Si nu mai are nici un rost
Ca lacrima sa mi-o pazesc.

Si-adorm ca un iesit din minti
La umbra unei negre paini,
Cu floarea ploii intre dinti,
Cu un cutit de apa-n maini.

(Adrian Paunescu - Noaptea dinaintea primaverii )

Orizonturi

Cand in bemol, cand in diez,
Cand inainte, cand-napoi,
Putere n-am sa regizez
Toata distanta dintre noi.

Ea se creeaza natural,
Din umbra mea, din umbra ta,
Ca sa ma simt un ultim cal
Ce n-are dreptul la o sa.

Sta departarea la refren
Si se repeta delirant,
De parca intre noi e-un tren
Ce-mpinge garile-n neant.

Alergi spre mine si alerg,
Pe drumul, zi de zi, mai lung
Si, daca n-am fugi in cerc,
N-ar fi s-ajungi, n-ar fi s-ajung.

Aceeasi muchie de cutit,
Aceleasi pante de noroi,
Ma tem ca ne-am obisnuit
Cu departarea dintre noi.

Psihologie de amanti,
Narav de camarazi de front,
Mereu mai reci si mai distanti,
Ca orizont de orizont.

Ne e din ce in ce mai greu,
Nu ne putem preface, nu
Un capat trist al lumii, eu,
Un capat trist al lumii, tu.

Distanti la suflet si la trup,
Tu ma infirmi, eu te infirm,
Suntem silabe ce se rup,
Dintr-un cuvant ramas infirm.

Ma-ndemni, asa cum te indemn,
Sa ne unim pe-acelasi ring
Suntem magneti de-acelasi semn,
Ce se doresc si se resping.


( Adrian Paunescu - Nu regizez distanta dintre noi )

Povara catorva cuvinte

Aceleaşi drumuri şi aceleaşi ţinte
Aceiaşi porumbei pe-un blid de linte
Naivul răsplătind pe cel ce minte.

Mi-e dor de tihnă şi de lucruri sfinte
De-o lacrimă întreagă şi fierbinte
De umilinţă şi de rugăminte
Către duioase mume-morminte.

Dar duc povara câtorva cuvinte
Mi le atârn de gât cerând în minte
Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.

( Constanta Buzea - Naivul rasplatind pe cel ce minte )

De-a baba oarba

Hai sa credem tot ce spunem,
E un joc foarte frumos.
Tu sa-mi spui: "Te iubesc"
Si eu sa ma bucur copilareste,
De parca mi-ai fi daruit un briceag
Cu prasele de os.

Sa-mi spui curat
Tot ce cugeti tu
Despre vecini, despre univers
Si despre ploaie;
Sau sa nu-mi spui nimic
Si toate gândurile mele sa deie din cap
Ca asa e.

Iar eu sa-ti spun:
"Pe unghia asta tu ai un lac adânc
Si pe toate celelalte câte o mare.
Daca misti degetele prin zilele mele,
Poti stârni Niagare."

Si pâna seara din cuvintele mele
Sa creasca o iarba înalta
Care sa-si scoata coltul prin cer,
În vârf cu pamântul nostru,
Ori cu vreo samânta de stea.

Si tu sa crezi în iarba mea.
S-o crezi pe toata, orbeste.
Si eu sa cred în urma ta cu un pas,
Cavalereste.


( Marin Sorescu - De-a baba oarba )

Deasupra focurilor

Sunt ca un abur descântat trecând din vis printre izvoare
o picătură din înalt şi trupul tău din nou mă doare.

Eu sunt doar omul fără azi ce nu aşteaptă să sfârşească
basmul frumos din care cazi, de sus, din lacrima cerească.

Şi-s palmele întinse-n van deasupra focurilor noaptea;
sunt omul clipei cât un an şi cu sărutul cât e moartea.

Mereu am alergat spre-acum şi-nspre-ntunericul de iartă.
Eram în vară-un gest de fum ce începuse-abia să ardă

şi tu erai culoarea mea ce o dorisem neştiută
de ochiul cerului, de stea şi de mireasma-n somn pierdută.

Eu sunt doar omul fără zestre de luna plină şi de cântec,
eu sunt sau nu... dar gându-mi este între tămâie şi... descântec.


( Lelia Mossora - Deasupra focurilor)

Acelasi gand

Fereşte-te să ai dreptate
Când eşti îndrăgostit.
Mai bine să ai umbră,
mai bine să ai rază,
mai bine să ai lacrimă,
mai bine să ai orice altceva!
Un om îndrăgostit când are dreptate
E un om singur,
Numai tristeţea are dreptate.
Tu, mai bine să ai bolovani,
mai bine să ai vulturi,
mai bine să ai albul zăpezii!


( Nichita Stanescu  - Acelasi gand )