Ecou

Când, după zile lungi de jale
Ce-au mângâiat un trist amor,
Vă întâlniţi pe-aceeaşi cale,
Înlănţuiţi de-acelaşi dor,

Grădinile în mii de feţe
În cinstea voastră înfloresc,
În crâng v-adastă cântăreţe,
Ce numai pentru voi doinesc;

De deznădejdi de mai-nainte,
Acuma să zâmbiţi vă vine
Ş-un gând vă luminează-n minte,
Că viaţa-i cel mai mare bine.

Pe toate pune stăpânire
A voastră inimă măiastră...
Nu, nu! Atâta fericire
Nu poate fi numai a voastră!

Se pare că, nerăbdătoare,
Vieţile din viitor
Aud a voastră sărutare
Din noaptea nefiinţei lor.

Şi, dacă nebunii divine
Vă smulg în ceruri, tremurând,
E că un neam întreg ce vine
Se bucură cu voi în rând;

Şi, dacă-n ora fermecată
Asemeni zilelor păreţi,
E că trăiţi, ca-n vis, deodată
Atâtea mii şi mii de vieţi...

( Panait Cerna - Ecouri )