de
câteva ori pe
zi urc everestul
cu aplenstock-ul înfipt
până în miezul pământului/ mă
caţăr pe gheaţă/ pielea ta e alunecoasă
întind o tabără între coastele tale, aici
este mai adăpost/ îţi trimit o ilustrată/ cu
mâinile degerate abia scriu: coordonatele mele
pot fi verificate pe google/ expediţia asta în
tine mă îmbătrâneşte/şerpaşii au murit de mult
tuburile de oxigen s-au terminat/ până la inima
ta mai am de escaladat/ călăuzele nu mă mai recunosc
pe traseul alpin cadavrele sunt vizibile/ la ştiri
se anunţă: cine reuşeşte să treacă graniţa în nesfârşitul
tău vis va lua premiul Nobel/ încă rezist/ mai am fiole cu
hrană, scări şi frânghii/ trec de zona morţii marcată subtil
de fantoma unei femei/ care părea să zică/ ascensiunea în el nu
depinde de oxigen şi nici de ghizi/ semiconştientă ajung în alt
secol/ cartografiez drumurile nepietruite/ doar aici se ascund adevăruri/ să mă arunc de pe culme sau să cobor treptat?/ e mai simplu să
cad în gol/ de pe creastă direct în inima ta/ plonjez în ea ca în
cea mai mare adâncime de pe glob/ viscerele tale/ groapa
marianelor/ am învăţat să-mi respect obiceiul/ precum băştinaşii/ să fur din tine/ ca de pe o corabie portugheză/ tot ce e mai de preţ
( Carmen Manuela Macelaru - Principiul caderii libere la indragostiti )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu