joi, 23 iulie 2009

Daruit


Dimineaţa:
Perdeaua unduind de răcoare,
Gândurile deasupra noastră,
nesosite din somn,
Mâinile încă goale
de inelele zilei,
Trupul abia lămurindu-şi
conturul,
Ochii încă orbi
de cealaltă lumină.
Dimineaţa,
încă o zi ne intră pe fereastră,
pluteşte în aerul
cu miros de alte lumi,
ne învăluie
şi încet devenim iar noi.
Intrăm în forma de ieri
a hainelor noastre,
Călcâiul îl aşezăm
pe-adâncitura
aceluiaşi călcâi.
Dimineaţa,
aburul cafelei ne mai dă
un tainic răgaz,
al nostru cu noi.
Apoi ziua cea nouă
ne înghite cu totul,
Se alcătuieşte prin gesturile noastre,
Se încolăceşte în inele pe degetele noastre,
Se bucură, se întristează se zbuciumă
odată cu noi
Si, la fel, oboseşte.

Seara,
cu gândurile întoarse înapoi
mă întreb cu nelinişte:
Oare nu timpul ne trăieşte pe noi ?
Cine cui se dăruieşte?

( Marina Samoila - Cine cui se daruieste? )

Un comentariu:

oanaboncu spunea...

Imi place fotografia asta. Are o naturalete si o prospetime deosebita. Si ... da. Parca imi vine sa intind mana sa o primesc. :)