Lumea de roua

De pe-o verde umbreluţă,
Cade-n zori câte-o perluţă...
O mărgică ce se-anină
De o rază de lumină
Şi se-ascunde fără veste
Într-o filă de poveste:

Cică, undeva, odată,
Fiindcă-avea numai o fată,
Împăratul îi făcea
Orice moft. Dar ea-şi dorea,
Nu din pietre, coroniţă,
Ci din rouă...
- Vai, domniţă,
Dar nu este în puterea
Noastră să vă facem vrerea…
Noi, bijutieri vestiţi,
Nu montăm, după cum ştiţi,
decât pietre, nestemate...
- Să se-arate cine poate
Să-mi facă podoabă nouă.
De nu, capul vostru-l cer.
- Coroniţă, vreţi, din rouă?
Numai dacă pe din două,
Facem treaba asta grea!
Zise-atunci, cel mai bătrân
Şi-nţelept.. Prinţesa,
- Da!
- Păi, atunci, scumpă domniţă,
Dac-o vreţi în coroniţă,
Roua, bob cu bob, culeasă
Trebuie de-o mână-aleasă....
Şi, vă jur, imediat
Veţi primi ce-aţi comandat...

De atunci, de-o fi cum zic,
Ea n-a mai cerut nimic.

Numai tu ce mă citeşti
Ceri mereu alte poveşti.


( Elia David - Co5onita de roua )