De aş putea să strâng în pumni Sahara,
Atât de tare, s-o prefac în stâncă,
Şi-acolo unde-i bolta mai adâncă
Să o ridic şi-apoi să îi iau scara,
Dezlănţuind în albii însetate
Izvoarele curgându-şi apa vie
Prin şipote-n scântei de feerie
Din cheia ce-am topit-o nestemate,
Iar din culori ce triluri se coboară,
Un pat aş împleti viselor tale
Cu aşternut şi perne de petale
Din baobabii-n floare, prima oară,
Unde pe seară, sub aceeaşi Lună,
Am reîncepe-o nouă epopee,
Eu singur om, tu unică femeie,
O lume mai cuminte şi mai bună.
( Valeriu Cercel - Vis )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu