Cand ma lasi singura

când mă laşi singură măsor amintiri
de la un pas la altul te inspir de două ori
şi îţi expir un sărut alunec prin ochii tăi
mă potrivesc în tine odihnesc sub gene irişi la mal

când mă mai laşi singură să ştii că măsor paşii
de la o amintire la alta privesc marea direct
în ochi şi-i cer socoteală pentru furt
de braţele tale întinse spre mine

când mă laşi singură mă-acoperă toamna
de frunze şi fug inspir ochi ce- ai lăsat
pe cer urme mai caut febril degete scurmă
nisip şi mor frunze deasupră-mi...

marea mă stropeşte cu nepăsare
din nou

ar fi putut fi un sărut...

totuşi când mă mai laşi singură
să nu mai uiţi că valurile nu se opresc nici norii
nici frunzele nu rămân veşnic verzi
nici eu...

( Lucia Popescu - Cand ma lasi singura )