In tine-mi pun toata speranta
Si-ti zic:
- De-acum pentru mine fii totul
Iar eu
Voi fi pentru tine acelasi ateu,
Ce-afara de tine nu crede-n nimic.
Fii totul -
Trecutul, cu mortii de ieri
Ce dorm la raspintii, de salcii umbriti,
Si ziua de miine, cu noii veniti
Ce rid pe mormintul defunctei Dureri...
Spre norii de-arama, pe-naltele scari
Urca-vom --
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în tara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Si-Albatrosul din zari...
Si-acolo-n gradina în care nu cresc
Decât matragune,
Cucute
Si laur,
Surbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topita-n Albatrosul ceresc!...
( Ion Minulescu - In tine-mi pun toata speranta )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu