de cîte ori mă aşez lîngă roşeaţa obrajilor tăi
cu obrazul meu pal
o pasăre îşi face cuib între noi
şi depune un ou
nu ştiu cînd m-a părăsit îngerul
era pe vremea cînd nu te cunoşteam
orfan de înger ţi-am atras admiraţia
şi mi-ai propus cuib
ziceai
îngerul meu are două aripi
e blînd şi ascultător
îi arunc cîteva firimituri
şi-mi ascultă dorinţele
am acceptat datorită frumuseţii albe
lucind în pupilele tale
de atunci am pus la cale
crima oribilă
cu certitudinea că-mi vor creşte aripi
în ziua în care zăcea inert ai plîns
şi multe zile apoi
ochii ţi-au devenit izvor
şi apoi au secat
băteam din braţe pînă am învăţat să zbor
te-am luat de mînă să privim de sus
durerea prinzînd rădăcini
osteniţi am lepădat altitudinea
asemenea muritorilor
şi chipul tău roşiatic
mai speră
chipul meu alb
asemenea pasării
ce depune un ou.
( Liviu Ioan Muresan - Orfan in cuibul tau )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu