În miezul nopţii te-am văzut,
Erai o lună plină,
Iar eu o stea care-a trecut
Să vadă o lumină.
Tu scânteiai pe-al nopţii cer
În flăcări,vâlvătaie.
Erai cuprinsă de mister
Şi de sclipiri vioaie.
Şi înainte luminai
Cărarea pustiită,
Iar inapoi nu te uitai
Fiind mereu grăbită.
În urma ta mereu lăsai
O pulbere stelară,
Şi spaţiul negru,sideral,
Părea că mă-mpresoară.
Tu nu voiai să te cuprinzi
În lanţuri de durere,
În toiul vieţii şi-al iubirii
Şi-n clipe austere.
Iar eu,cuprins de-amărăciune
Că nu-ţi pot sta în cale,
Mă-nfăşuram cu o manta
Şi tot plângeam cu jale.
Şi te urmam mereu,pe-ascuns,
Privindu-ţi strălucirea,
Pe când la mine se ivea
Încet,încet,pălirea.
( Maniceanu Valentin - In urma ta )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu