duminică, 1 noiembrie 2009

Inaltare



Pe şaua calului goneam
cînd a căzut o frunză,
pe şaua calului goneam
cînd a căzut un nor,
pe şaua calului goneam
cînd stele au căzut.

În urma ta laşi semne precum vînatul
ce joacă vînătorului de vise feste
pădurea ta nu are rădăcini,
înaltul tărîm al vînătorii
din poveste.
Sînt obosit dar fericirea mă ghionteşte
să nu opresc galopul,
printre stele privirea ta
din toate străluceşte
ascunzătoare ţi-ai făcut din ele.

Pe şaua calului gonesc şi azi
chiar de te-am prins
cînd a căzut o frunză.


(Liviu Ioan Muresean - Inaltare )

Un comentariu:

Andrei spunea...

Faina fotografia, imi place !