Eu nu trântesc niciodată uşa atunci când ies din gândurile mele. Încerc de fiecare dată să nu fac zgomot, pentru că toate gândurile trebuie să aibă nopţi liniştite. Le învelesc înainte de plecare – aţi văzut vreodată cum dorm gândurile cu pătura sub bărbie? Este o imagine foarte interesantă, vă asigur… – şi le mai privesc o dată lung, înainte de a apăsa clanţa şi de a părăsi până dimineaţa lumea lor netulburată… Ajuns de cealaltă parte a uşii, respir adânc şi trag minute bune cu urechea. Gândurile dorm… Uneori, aceleaşi gânduri trăiesc zbaterea furibundă a coşmarurilor induse de stresul cotidian, se frământă sub aşternut şi mă strigă cu voci de copil speriat, iar eu ajung la ele şi le liniştesc oferindu-le un alt gând bun, raza lunii pline şi un ciob de oglindă din insomnia mea… Apoi închid din nou uşa şi-mi scot la plimbare nocturnă, respirând sacadat, gândurile care NU vor să doarmă şi se ţin scai de mine, călcându-mi pe urme la ore târzii…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu