Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Amintirea întâmplărilor mele 
vine din viitor, nu din trecut. 
Deci spun: se vor dărâma mari frânghii de ploaie 
prin aerul umed care ne-a-nfăşurat
înserările. 
Inimă, inimă, planetă misterioasă, 
suflete, suflete, aer prin care se-apropie
imaginile tale tandre, puţin fluturate 
de respiraţia mea.
Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie, 
aniversarea pietrelor de căldărăm în care 
potcoava lunii va izbi, când voi trece ridicat în să
aniversarea bicicletelor rezemate de zid, aniversarea 
numerelor de licean purtate la mânecă, 
aniversarea tuturor vorbelor care 
ţin în dinţii literelor
dorinţele, dragostea... 
Inimă, inimă, planetă misterioasă 
pe care mi-ar fi plăcut să trăiesc şi să mor.
( Nichita Stanescu - Frunzisuri )

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu