sâmbătă, 20 februarie 2010

Martorul mut




Ranit la piept de crivatul cîinesc,
Ce-mi bandajeaza ranile cu luna,
Abia acum încep sa te iubesc
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.

Si ranile mereu ma vor durea,
Slavind întîmpinarea ta tîrzie
Si-abia acum îti spun ‘iubita mea’,
Cînd nici nu-ti stiu adresa spre a-ti scrie.

Deodata, apa lumii te-a-nghitit,
Deodata am ramas ranit de crivat,
Gesticulînd spre minus infinit
Si construind delicte împotriva-ti

Atunci cînd totul se-ntîmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele si luna,
Si-abia acum încep sa te iubesc
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.

Deodata ce spun eu si ce spui tu
Sînt doua înghetate limbi straine
Si la hotarul dintre da si nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tïne.
 


( Adrian Paunescu - Abia acum )

3 comentarii:

fotolucian spunea...

Scumpica si dulce,felicitari.

Anonim spunea...

frumos. si mesajul transmis. pacat...

S-Hell spunea...

pacat? nu-i pacat..nimic nu se pierde, totul se transforma. :)