miercuri, 24 martie 2010

Pierduti in detalii



obrazul tău de kalimeră şi ochii tăi, castane-n lac,
atrag privirea de ventuze a unui chipeş fofilac,
în timp ce treci, ca pana ciorii, scriind cu paşii tăi uşori
cercuri de zâmbete-amoroase şi cantilene de fiori.
îţi dau o mână şi mi-o strângi cu degetele tale moi,
păşim pe-asfaltul plin de flegme şi grămăjoare de gunoi.
la semafor, culoarea verde a apărut demult, dar tu
aştepţi s-apară cea albastră din clipa care te pierdu
în ochii mei, avizi de tine şi de culori neinventate,
prea limpede pulsează-n ei fiori din vremuri minunate.
păşim alături şi castanii rămân cu ochii după tine,
până te-aşezi pe-o bancă verde, cu urme clare de botine;
priveşti perechi după perechi cum trec pe-alee-n pas domol,
croiala hainelor găsite prin galantarul vreunui mol.

cerneala verbelor se-aşterne, acum, pe pagini din trecut
şi ştiu că n-oi mai fi cu tine, că-n vocea mea se tot ascut
cuţitele-ndoielii triste, sfârşeala unui ceas pustiu.
de-acum, pierdută e scânteia şi nu voi vrea să te mai ştiu.


( George Pasa- Romanta unor pasi pierduti )


2 comentarii:

CIMPOACA LAURENTIU spunea...

buna imaginea...
de text...nimic mai adevarat.frumos

kyungmee spunea...

wow..great shot! Well captured this moment!