Save the last dance for me

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sîngeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gîndurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Cită deznădejde paşii noştri mînă !
Ca un vînt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vînt ce-nvîrte uşa din ţîţînă...

Mîine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mîine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Cînd mi-am plîns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vîntului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe cînd eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi —
în nisip, scrîşnită, laşă remuşcare...

(Nicolae Labis - Dans )