Autostopisti

Doi paşi pe trepte mari, de piatră,
Alţi trei mai mici pe lutul lunecos,
Un pas s-a frînt, altul n-a mai putut
Să ţină ritmul
Şi ai căzut pe-un miez de noapte
Străbătut de licurici cu aere de faruri.
Nu mai simţi decît un fîlfîit cu iz de iască.
Mai poţi să ţii ochii deschişi?
Uite, dincolo de tine creşte un cîntec
Despre soare şi gărgariţe...
Nu îl auzi, nu poţi să-l guşti.
Nu mai e cîntecul tău,
Nu mai e cîntec, pentu tine
E vaiet de timp nimicit de vînturi
Albastre, cu mirosuri aspre, de gheţuri.
Te du şi dormi, trage-ţi sufletul prin trup,
Lipeşte-ţi gîndul de drum şi-ncearcă să visezi
Copaci cu ramuri grele, aripi înspre pămînt, aripi,
Aripa mea ocrotitoare peste visul tău.
Mîine nu mai există, nu mai are culoare, e numai sunet
De pleoape, de inimi care se odihnesc.
Dormi!
Te voi deştepta într-o altă zi. 

( Nicoleta Stefanescu - Odihna la margine de drum )