Invitatie in tablou

Eu te iubeam tăcut, fără să ştiu,
Trăind între devreme şi târziu,
Şi te vânam în vise, pătimaş,
Pierdut absurd prin marele oraş.
Mă tot rugam să fie o minune,
Vroiam să spun şi nu îţi puteam spune,
Puneam speranţa-n fraze complicate,
Strigând mereu că-i până peste poate.
Realitatea îmi şoptea-n ureche
Că sunt copil şi nu mai am pereche
Şi totuşi te păstram la mine-n gând
Scriind pe cer c-am să te văd curând.
Din insomnie mă trezeam buimac,
Trăindu-mi viaţa pe un vârf de ac,
Cu dor absurd de tine prin decor
Dorindu-mi să trăiesc şi să nu mor,
Cu dor absurd de tine prin minute,
Doar scrisul ajungea să te sărute.
Ereticul din mine cerea rug
Şi-o uşă-ntredeschisă, ca să fug,
Să te ajung din urmă, să îţi spun,
Că-ţi dăruiesc din suflet gândul bun.
Pierdut prin frământări hrăneam  cuvinte,
Autodeclarat lipsit de minte,
Şi era bine şi nu-mi părea rău,
Având sub ochi acelaşi chip al tău
Care m-a săgetat cu verde crud,
Lăsându-mi sufletul de lacrimi ud.
Unii-mi ziceau nebun, suflet hai-hui,
Dar eu nu sunt nebunul nimănui,
Sunt doar nebun de tine, asta-i ştirea
Şi te invit să ne trăim iubirea…

 

( Cristian Lisandru - Nebun de tine )