Sub pecetea tacerii

Pe muntele negru de frunza de vara
Te chem cu accent brumariu sa te sperii
Cand spicul de toamna da-n spicele verii
Si cade lumina si trage sa moara.

Si sint intrebari prin natura puzderii
Si sfiriie ploaia dintii ca o ceara
Si vara ne-nchide in toamna afara
Femeie, barbat sub pecetea tacerii.

Aicea la munte mai poate sa spere
Si cel care moare ca moartea-i departe
Si noi sa fugim si sa scriem o carte
In ea cuprinzind ale toamnei mistere.

Ca sintem in lume pe-acolo prin partea
Pe unde intirzie posta si moartea.

( Adrian Paunescu  - Pastel de toamna )