Intre gene

m-am refugiat în spaţiul umbros
dintre trupurile noastre paralele
mă pregătesc în ascuns pentru lecţia de dans
promisă într-o cută a zilei
într-o vară cu răsăritul fraged
întors către mine
ca un ied sărindu-mi în poală
mi-am săpat în privire fântâni
să încapă întreg
ascuţişul bucuriilor viitoare
mi-am decupat cu degetele firide în piept
să le umpli tu
cu sărutările buzelor tale sărate
cu vorbele tale rotunde
cu respiraţia ta dulce amară
ca mireasma portocalelor coapte

(cum zboară oare îngerii
- goi?
în noaptea de Crăciun tropical?)

să-mi spui să te aştept şi te voi aştepta
va veni de bunăseamă un anotimp
cu pădurile lui refugiate pe dealuri
noi îi vom dezlega drumurile
îi vom elibera potecile
şi ne vom încuia o vreme
unul într-altul

(ştiu
plouă între timp
la Santiago de Cuba)

nu mi-e dor
mi se zbate doar o pleoapă
sub stern
ca o aripă de flutur

( Silvia Van - Intre timp, dorul )