Trepte de tacere

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atatea trepte ce coboara,
Cu sufletul tot mai adanc m-am dus,
Pe treptele tacerii ca pe-o scara.
Ca-ntr-un cuprins de pestera boltit,
M-am coborat in lumea nerostirii,
Si-n cutele de piatra i-am gatit,
Acolo-n fund, un ascunzis Iubirii.
Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atatea trepte de tacere:
Adanc in mine, mai adanc m-am dus,
Acolo, unde orice vorba piere.
De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fara mal a nerostirii,
Pe treptele tacerii s-au prelins
Din ascunzis, luminile iubirii.

( Zorica Latcu - Tacere )

Si-am sedus vorbe surde..spre un drum fara urme

E linistea ploii ce sugruma cuvantul
Si nelinistea frazei prea lungi
Iar timpul stagneaza patronand inertia
Si nevoia de necunoscut.
E copilul din tine ce-ar vrea sa retraiasca
Macar unele momente din basm
Desi ploaia se tanguie si'n el si afara
Si-o va mai face si mult dupa punct.

Am platit cu timp speranta-ntr-un alt fel de zi
Am platit cu timp
Sa uit de teama de-a mai privi inca o zi ce n-o astept
Simt ca mai e putin si am sa cred ca-s putine cuvinte

Ai putea sa gasesti citind printre randuri
Prilej de-a calca pe porunci
Si de-ar fi sa regret sa ma vindece timpul
Fiindca n-am avut rabdare sa-l pierd
Iar noul lui curs si-l va urma inocent
Si totul va parea de neatins
Iar gandul de ieri cineva-l va gasi
Poreclit de cerneala-ntr-un vers.

Am platit cu timp speranta-ntr-un alt fel de zi
Am platit cu timp...
Sa uit de teama de-a mai privi inca o zi ce n-o astept
Simt ca mai e putin si am sa cred
Ca-s putine cuvinte...prea putine cuvinte..

Sa (mai) privesc inapoi de sub ploaie si vant
Sa (mai) astept lucruri noi dintr-un soare infrant
Sa privesc inapoi peste drum de apus
Sa astept lucruri noi dintr-un soare ce l-am rapus..

Am platit cu timp speranta-ntr-un alt fel de zi
Am platit cu timp

Si-am depus juraminte..mai presus de cuvinte
S-am sedus vorbe surde..spre un drum fara urme..

( Versuri Coma- Mai presus de cuvinte )

Usi inchise

Unii oameni vad o usa inchisa si se intorc.
Altii vad usa inchisa,incearca zavorul,daca nu se deschide se intorc.

Sunt altii care vazand o usa inchisa,incearca zavorul,si daca nu se deschide, cauta o cheie; daca nu se potriveste...se intorc.

Sunt prea putini aceia care vazand o usa inchisa,incearca zavorul, daca nu se deschide, cauta o cheie, si, cand cheia nu se potriveste...
atunci fac ei o cheie potrivita. Ei stiu ca dincolo de usa vor gasi gradina secreta pe care unii o numesc implinire...

( Eugenia Buzatu - Usi inchise )

Convergente si divergente

Tu mergi lângă întrebările mele,
eu merg lângă liniştea ta.

Tu mergi lângă zorii dragostei mele,
eu merg lângă amurgul părului tău.

( Octavian Paler )

Tristi si goi

Când roua cade peste noi
Și lacrimi se ascund în slove,
Lumini se nasc și mor în nove,
Iar îngerii sunt reci și goi.

Când noaptea muşcă dintr-o stea
Și umbrele se plimbă triste,
Plătesc atâtea acatiste,
Dar nu mai vrei să fii a mea.

Când noaptea picură povești
Și albatroșii dorm pe ape,
Privești ascunsă pe sub pleoape
Să nu te văd și mă lovești.

Când toamnă eram amândoi
Și sărutam tăceri pe frunte,
Atunci mai exista o punte
Să vină îngerii spre noi.

Când viața noastră e un joc
Și rătăcim printre dileme,
Vânați de crude anateme,
Pășim ușor peste noroc.

Când alergam de mână, doi,
Nu eram îngeri triști și goi.

( Ioan Grigoras - Ingeri goi )

Mi-e toamna..

Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor
 de ploi prea albastre plângând.



( Lelia Mossora - Şi-mi e să mai ning... ) 

Reinventarea cuvintelor

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

( Nichita Stanescu - La inceputul serilor )

Alint

De când ai început a te alinta cu numele meu,
cuvânt din cuvintele obişnuite cu lumea
în care se născuse relaţia noastră,
de-atunci am învăţat să te numesc eu
şi să te ascund la piept de teamă
ca nu cumva să te vadă şi să mi te răpească.

Îmi mângâiai privirile cu zâmbetul tău
şi râdeai de fiecare dată când mă împiedicam
de dorul de tine, mai mereu neatent.
Mă bucuram doar din când în când şi în grabă,
de frică să nu îmi citească cineva bucuria
şi să vină să se bucure cu mine, de tine.
Mirată, tu îmi mai spuneai o dată cât de mult;
îmbrăţişarea nu ni se va termina niciodată.

Ştiu. Mult de tot; de tu; de eu; noi.


( Daniel Puia- Dumitrecu  - Alint )

Iubesti

Iubeşti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti - când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti - când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.


( Lucian Blaga - Iubire )

Sub o stea

Exista cate un roman
Sub cate o stea
Cu luminile ei
Pururea treze,
Caruia Dumnezeu, ca unui copil,
I-a prins mana in mana Sa,
Invatandu-l cum sa picteze.


( Grigore Vieru - Zugraveala de sus )

Viata-ntr-un chenar

undeva

pe-o stâncă

deasupra norilor

cu neguri albe în vânt

strig la lună

să-mi dezbrace stelele

înveşmântate în ploi reci

de singurătăţi

o dâră de lumină

plimbă viaţa-ntr-un chenar

şi-mi citeşte uitarea

din ultimul

anotimp

lumânările plutesc

un stol de fluturi albi mă bântuie

doar ochii legaţi

cu pânză de umbre

mai sunt

în galaxia mea se face linişte

o rază cosmică

se tânguie

pe vârfuri

de frig

( Ileana Popescu Baldea - Inainte de inceput )

Doua trupuri

stau în linia soarelui aş vrea
să îmi crească un trup
în care să nu mai am umbre

aştept să rămân ceea ce sunt
privesc spre mine cu teama
că frigul are mâini fără sfârşit
îmi va cuprinde
toate cercurile deodată
şi nu voi mai respira
decât plecând

înăuntrul acesta este doar o cale
un fel de a fi alunecare spre cer
îmi ridic o primăvară
mă spijin de ea ca de un cedru
mereu înalt
atât cât să văd
toate aducerile-aminte

să nu mă mai mire întâmplarea
de a rămâne în lucruri

(  Ela Victoria Luca-  Sa nu mai am umbre )

Alta lume

Sunt dimineti in care
Zeii semintelor ma recunosc,
Ma privesc cu uimire
Si-mi spun
„Parca te-am mai vazut undeva“,
Eu am aceeasi impresie

Dar nu-mi amintesc unde
Si ca sa nu-i dezamagesc
Le zambesc
Si le fac semn ca da.
„Azi primavara
In palatul acela de sub pamant
In intunericul gingas
Nu erai dumneata?
Se auzeau pasi din cand in cand
Deslusit...“
Iar eu, fara sa-mi fi amintit,
Murmuram da, da.
Da, eu trebuie sa fi fost,
Si eu va cunosc,
Zei mititei
Risipiti in tarana si roua,
Chiar daca minte nu tin,
Si eu simt ca vin
Dintr-o lume
In care ma inchinam voua.
O lume in care
Avusesem un rost
Si careia o sa-i cer candva
Adapost.

( Ana Blandiana - Sunt dimineti )

Masca

Ne tremură paşii pe frunze uscate
pe cărări neştiute de nimeni trecând...
De departe simţim cum sufletul bate
şi soarele-asfinte când mergem tăcând.

Ce mască purtăm pe faţa întoarsă
în noi şi spre noi strivind vechi hotare
şi buzele noastre vorbesc mult prea arse
cuvinte nespuse şi... mult prea ne doare

că nu strigăm lumii şi cerului-naltul
adevăruri aflate doar ca prin minune.
Şi tu eşti bătrân şi copil când bazaltul
din mine sculptezi cu mâini de genune.

Îmi mângâie fruntea privirile tale
şi simt că ai vrea să atingi neatinsul
şi sufletul meu ferecat în petale...
şi ierburi de câmp ce-mi cutremură visul...

( Lelia Mossora - Masca )

Albul e prea putin alb

Adieri de suflet
pe fire de liliac alb…
Gustul buzelor tale
uitat pe o margine de vis…

Nopti cu stele
atat de calde
incat ploua
cu liniste…

Si …
atat de albe
incat chipurile noastre
par scanteieri
pe o catifea albastra.

Mirare in ochi,
chemari in tacere,
tremur pe pleoape…
maini intinse
spre trupuri
cu miros de verbina…

Asteptare…

Clipe prelungite
cu dor,
cu durere,
cu sarutari,
cu secunde
ce devin
tot mai des…amintiri…

Clipe care trec,
clipe care isi ard ecoul
in gesturi
de ieri,
de maine…

Adieri de liliac alb
pe suflete
ce se apropie obsesiv
de cifra… 1.

( Lelia Mossora - Liliac alb )

De ce dai voie vantului?

De ce dai voie vântului să umble
Prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?
E mângâierea lui, făcute-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare
Mai meştere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap până-n picioare,
Când îţi dau jos buchetul de pe umăr?

De ce laşi vântul ca să-şi pună palma
Oriunde vrea şi,-ncolăcindu-ţi sânul,
Prin fustele subţiri ce zbor de-a valma, 
Să te privească cu-ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândeşte-ascuns prin iarbă
Şi vrea să-ţi sărute gura-n voie,
- În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă –
Pe el îl laşi ... iar mie, nu-mi dai voie ...

( Radu Stanca - De ce dai vantului ? ) 

Scenariu

Am să te reneg, poetic, într-o noapte de legendă,
Mă voi transforma în umbră, spre a te incomoda,
Voi rămâne, ilizibil, pe la tine, prin agendă,
Şi, cu noua mea trăire, nu mă voi acomoda.

Toţi nefericiţii lumii vor trimite anonime,
Ce mai faceţi? Cum mai sunteţi? Încotro v-aţi îndreptat?
Incapabil să scriu versuri, voi trăi prin antonime,
Tu vei stoarce două lacrimi şi mă vei uita, treptat.

Fi-vor ierni şi fi-vor toamne, anotimpuri deprimate,
Cu răceli intempestive, cu reumatism total,
Or să iasă la iveală amănunte oprimate,
Iar peste nevoi multiple va ploua sacerdotal.

Îmi va fi iar dor de tine, ca de-o carte apocrifă,
Te voi răsfoi în gânduri, prăbuşit pe duşumea,
Printre-atâtea mari mistere, vei ajunge hieroglifă
Şi te voi sculpta cu dalta, dureros, în fruntea mea.

Ospătari imperturbabili se vor bate să mă-mbete,
Toate cârciumile lumii îmi vor da abonament,
Prin jelanii presupuse voi fi consolat cu sete
De femei necunoscute, apărute la moment.

Perspective insalubre îmi vor oferi dezastre,
Agonie de iluzii şi statistici în declin,
Din eşecurile mele voi bea dorurile noastre,
Şi-am să te găsesc pe tine în paharul meu cu vin.

Am să te reneg, poetic, pentru a trimite veste
Că-mi eşti parte integrantă, punctul dulce de reper,
Când nu mai credeam în basme, tu mi-ai devenit poveste,
Scrisă pe hârtia albă dintre orizont şi cer.

( Cristian Lisandru - Scenariu )

Matca mea de ganduri

Și mi se face seară, și mi se face frig,
Îmi este dor de ape, cui aș putea să strig?
Cum aș putea s-adun în matca mea de gânduri
Atâtea întâmplări nespuse printre rânduri?

Îmi este-așa târziu și-mi tremură mătăsuri,
Furtuna de cuvânt nu ține cont de păsuri
Adesea-mi răvășește trecutul plin de noi,
Îmi bântuie tristețea cu pași străini și goi.

Și oare să te-ntreb în dimineți neclare
Pe unde-am părăsit vechi semne de mirare?
Sărutului - ce porți i-am colorat în taină
Și fulgilor de nea de ce le-am luat o iarnă?

Mai bine, înflorind în nopți mărgăritare,
Din ceruri să culeg legendele stelare
Și-n ele să înalț o dragoste sihastră,
Să zboare-n infinit ca pasărea măiastră.

Și tu și eu știam că este doar a noastră...

(  Ana Sofian  - Doar a noastra )

De acolo vine..

Dincolo de păsări,
glasul meu capătă formă de sferă,
pluteşte printre arbori
si se fărâmă când ace de frig
se năpustesc peste lume.

Atunci calotele
se transformă în cuiburi
unde iubirea se adăposteşte
la vreme de răstrişte.

Deseori ne căutăm printre muguri:
tu - frunză,
eu - floarea ce-apare dinainte-ţi
ca o scânteie de lumină,
scuturată mai apoi.

Ne regăsim
când bruma ne aruncă în vâltori:
eu - rodul unei iubiri arse
tu - semnul că viaţa se va opri într-un punct.

Doar atingerea zilei
ne uneşte
în ceea ce nouă ne place
să numim privirea spre cer...

de acolo vine o altă primăvară...

( Ana Sofian - De acolo vine.. )

Fereastra timpului meu

Trec dintr-o viata intr-alta
Mangaind usor
Coama leului somn
De la intrare,
S-a obisnuit cu mine
Cu vesnica mea disparitie in zori,
Cu vesnicele mele intoarceri
Crepusculare.
Infranta, uneori
Nu mai reusesc sa ajung pana la el.
Atunci se scoala,
Imi prinde capul in dinti
Cu duiosie
Si ma taraste incetinel.
Alteori
Nu mai stiu sa ma intorc din vis.
Atunci porneste dupa mine
In labirint,
Imi da de stire
Racnind
Ca ma va salva,



Sa astept nemiscata
In amintire,
Sa ma gaseasca
Si sa ma aduca
In imparatia sa.
O, minunata lui imparatie,
tara subtire,
Fraged hotar
De ora
Intre doua lumi care se devora
Smulgandu-se una alteia
Fara oprire

( Ana Blandiana - Intre lumi )

Fabrica de nori

veţi deveni copaci
mi-a şoptit codrul în vis
adormisem cu tine prin frunze

când m-am trezit atârnai de crengi
goală ca un fruct fără coajă
pe tine licheni şi tatuaje bizare prindeau contur 
unghiile rădăcini în solul fertil

simt cum creşti în mine 

ca iarba în asfalt 
ca un copil într-o mamă vitregă

venele îmi seacă 
se umplu cu otravă 
facem schimb de fluide...
îţi ofer viaţă
tu moarte...

ţipi ca nebuna de vrăjitoare din Hansel şi Gretel 

ramurile nu te mai cuprind

scoarţa se transformă în cămaşă de forţă
creşte din tine ca un fum ce te învăluie
când ţi-a astupat chipul te-am alungat din inima mea
mi-ai invadat prea mult sentimentele 

( Marce - Copaci )

Te-am apropiat

Te-am apropiat de mine cu fiecare zi,
Te-am simtit frumoasa, si te-am cerut
Vietii sa mi te-aduca de oriunde-ai fi,
Din oricare umbra, ratacita-n trecut.

Ti-am asezat gesturile-n mangaieri,
Traindu-le adanc cand dor mi-a fost,
Dandu-le mireasma unei zile de ieri
Sa aiba prin toate, iubirea un rost.

In gandul meu,te vad ca-ntr-o oglinda,
Pleoapele ti-au dat forma de lacrima,
Bratele stiu cand doresc sa-ti cuprinda,
Trupul ajuns, de mult, dulce patima.

Te-am apropiat de mine noapte de noapte,
Fericita ramai langa sufletul meu,
Murmur de valuri in larg, si de soapte,
Iar vietii-i repet, sa te-aduca mereu.

 

Ungureanu - Te-am apropiat 

Totul simplu

O, dac-aş fi o lumânare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor…
Capul întâi – ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
“Ce fără cap este fata aceasta!”,
Eu aş fi uitat totul
Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
“Ce fără inimă este fata aceasta!”
Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sângele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume…

( Ana Blandiana - Totul simplu )

S-astept?

S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-ştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-ştept poat-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?

( Tudor Arghezi  - S-astept ? )

Aud

Aud cum paseste cineva dupa mine în luna
Si pune seminte de flori în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - albastrele,
Un pas gresit - matraguna.

Aud cum paseste cineva dupa mine în soare
Si pune oua de pasari în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - turturele,
Un pas gresit - cîntatoare.

Aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie
Si pune cuvinte în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - ghilimele,
Un pas gresit - poezie.

( Ana Blandiana - Aud )

Ti-e teama, inima!

Ţi-e teamă, inimă! Nu plânge pe stradă,
Te uită prin mine cum cad ploi, pe noi –
Udaţi de cuvinte, răniţi de uitare,
Te tragem de mână pe-un drum înapoi,

Azi baţi mult mai tare şi dori dinspre noapte;
Priveşte la cerul plecat pe copaci
– Prin irişii mei verzi-galbeni, de toamnă –
Când duşi sunt cocorii şi n-am nici un vraci,

Mai stai lângă mine, e muzică-n stele
Şi luna îngână un zbor de cuvânt;
Cad pietre din suflet pe visele mele
Şi-adie tristeţea prin plete de vânt,

Zadarnic alergi zăludă, în noapte,
Cu atriile, toate, întoarse la mal;
Ai lacrimi în doruri şi cearcăne-n şoapte,
Aşteaptă-mă, încă! Mi-e gândul amar.


Ţi-e teamă, inimă! Nu plânge pe stradă!
Îţi dau aripa mea, încă poţi să mai zbori
Şi uită de lume, oricum, viaţa-i scurtă;
Mai stai înc-o toamnă, tu nu ştii să mori!

Ţi-e teamă, inimă! Nu plânge, te rog!

( Ileana Popescu Baldea -Ţi-e teamă, inimă! )

Intrepatrunderi reci

ne vom înţelege cât să ne doară
privirile în gol le vom închide-ncet sub pleoape
legaţi cu sforile tăcerii
vom împărţi lumea în două păreri diferite
vom înfrumuseţa fără milă singurătatea până când va dispărea

noi doi suntem a fi atât de egoişti
încât visăm doar chipul celuilalt,
sângele ne îneacă pe dinăuntru
aşa cum hainele o fac pe dinafară

( Andrei Lucian - Intrepatrunderi reci )

Descopar..

Descopăr în mine ninsori
Dar şi prăpăstii de lumină
În care cad fără de vină
Şi rătăcesc adeseori

Cobor naiv întru adânc
Strivit de câte-un Penteleu
Pe firul unui gând al meu
Şi urc cu şaua la oblânc

Trecând prin galerii subtile
Îmi simt adesea nefiresc
Ca la comandă cum îmi cresc
aripi. Şi zbor la mii de mile

Apoi mă reîntorc subit
În lumea mea contemporană
Să-mi pună sarea ei pe rană
Cu un sadism deosebit

Zâmbesc apoi cu înţeles
Puţini acei care vor crede
Că orice neuron, un led e
Ce mă fereşte de eres

Descopăr în mine ninsori
Dar şi furtuni de gradul zero
Şi toate astea mie-mi cer o
Nouă scară de valori

( Ion Untaru  - Descopar in mine ninsori )

Ma-nvelesc de frig...

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

( Nichita Stanescu - Ma invelesc de frig... )

Am obosit

Am obosit sa ma nasc din idee,
Am obosit sa nu mor - 
Mi-am ales o frunza,
Iata din ea ma voi naste,
Dupa chipul si asemanarea ei, usor
Seva racoroasa o sa ma patrunza 
Si nervurile imi vor fi fragede moaste;
De la ea o sa invat sa tremur, sa cresc, 
Si de durere sa ma fac stralucitoare; 
Apoi sa ma desprind de pe ram
Ca un cuvant de pe buze. 
In felul acela copilaresc
In care 
Se moare
La frunze.

( Ana Blandiana - Am obosit )

Povesti

Deschid pumnii şi poveştile o iau la goană, fericite şi libere.
Deschid ochii şi din mijlocul lor îmi zâmbeşti tu.
Parcă erai mai aproape, îmi zic.
Sunt prea obosită să-mi aduc acasă poveştile.
Nici până la tine nu pot ajunge şi-ţi fac semn,
un semn discret cu arătătorul de la mâna dreaptă.
Mi se pare că-l vezi, pentru o clipă am chiar certitudinea
că te-ai desprins de tine, că mă cauţi, mă urmăreşti.
Apoi aud ca prin vis cum îmi spui că poveştile mele sunt încă tinere,
nu le poţi lăsa singure,
altfel, ce fel de paznic ai fi?
Îţi dau dreptate. Uşa
se închide simplu în urma mea.
Sau poate ai suflat tu?
Poate mă aperi şi pe mine?
Nu înţeleg nimic. Nu înţeleg
Nici de unde a căzut peste lume atâta neînţelegere.

N-ar fi trebuit să deschid pumnul, îmi zic.

Undeva se aude un ceas.
Tac.

( Alina Dora Toma - Povesti )