Pierduta pentru mine, zambind prin lume treci..

Pierduta pentru mine, zambind prin lume treci
Si eu sa-mi stiu osanda... sa te iubesc in veci,
In veci dup-a ta umbra eu bratele sa-ntind,
De-a genelor miscare nadejdea sa mi-o prind,
Zambirea gurei crude sa-mi fie al meu crez —
Purtand in suflet moarte, tu vesel sa ma vezi.
Fii binecuvantata si fericita tu,
Copil cu par de aur, ce mintea mi-o pierdu.
Veninu-amaraciunii si anii-mi pustiiti
In cumpana usori-s pe lang-al tau caprit;
Si-n a mea socotinta ma simt atat de mic —
Tu esti odorul lumii si eu ma simt nimic.
Da, da... numai natura dreptate are-n veci,
Copil cu gura calda, cu mici picioare reci,
Caci ea-n intelepciune-i creeaza-astfel de chip
Pe langa care toate sunt pleava si nisip.
Ironic pare-a zice: nemernici ramatori,
Visat-ati vreodata asemenea comori?

Pe tine-apoi te-arata in dreapta ei mandrie:
Turband de-mpatimire, murind de gelozie,
Te vad cum al tau zambet voioasa multor darui,
Ca vesela si dulce vorbesti apoi oricarui
Si risipesti privirea-ti — cand eu pentr-un cuvant
Din gura ta cea dulce, m-as duce in mormant.
Atata de frumoasa... si tot numai femeie?
Ah, am crezut o clipa ca esti poate o zeie,
Ca marmura de rece ca treci pe langa oameni,
Din fiinte muritoare nici uneia nu-i sameni,
S-atuncea, ca in ceruri o steaua, sa te-ador —
O, dulce chip de inger si totusi muritor!
Da, muritor... blestemul al lumei acesteia:
Crezi ca te-nchini la soare s-ai adorat scanteia —
Eu caut pe-nteleptul cel mai nebun — arate-mi
O singura femeie lipsita ce-i de patemi
Si eu... eu il voi crede, in stare tot sa cred:
— Numai a ei faptura de inger dac-o vad —
Ca niciodata buza n-atinse-o alta buza,
Ca niciodata-urechea de-amor nu vru s-auza,
Ca niciodata ochii-i n-opri c-un bland repaos
Pe-o fata barbateasca... ca ea nu s-a adaos
In gandu-i sau cu fapta in randul altei vieti...
Le cred, le cred pe toate... de ce nu mi-o spuneti?
Spuneti ca-i ca omatul din proaspat abia nins,
Colanu-i nici o mana, ca noi, i l-a descins,

Ca gura i-i fecioara, ca ochiu-i e virgin
Si mana asta dulce, ca floarea cea de crin,
Ca nu a strans-o nimeni, ca n-a raspuns cu strans —
Ca setea de iubire pe ea n-o au atins.
Dar vai, e prea frumoasa! Putut-a sta-mprotiva
— Placerea-ademeneste, dorinta-i guraliva —
Acelor vorbe calde, soptite cu durere,
Ce aerul il umplu si inima de miere?
Putut-a impotriva atatora sa steie
Cand e asa frumoasa, cand nu-i decat femeie?
Ca toti sa fiu? ca dansii sa fiu viclean fatarnic?
Sa cumpar cu un zambet, un zambet iar zadarnic:
Viata adoratei si gingasei copile
Sa o patez cu umbra placerii unei zile
Si sa iubesc ca dansii... cand partea cea mai buna
Din inima-mi si minte i-a ei pe totdeauna?
O, tu! tu dumnezeul si viata vietii mele,
Priveste-amaraciunea-mi si spune, nu ti-i jele?
Nici astazi al tau suflet de mine nu se-ndura?
Viata-mi se nutreste din acea dulce gura,
De-un zambet, de o vorba ce mi-o arunci de mila —
Sa te iubesc atata nu e pacat, copila?
Pe maica-mea sarmana atata n-am iubit-o,
Si totusi cand pe dansa cu tarna-a coperit-o,
Parea ca lumea-i neagra, ca inima imi crapa
Si as fi vrut cu dansa ca sa ma puie-n groapa...

Cand clopotul sunat-au, plangea a lui arama
Si ratacit la minte strigam: unde esti, mama?
Priveam in fundul gropii si lacrimi curgeau rau
Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu;
Nu stiam ce-i de mine si cum pot sa raman
In lume-atat de singur si-atata de strein,
Si inima-mi se stranse si viata-mi sta in gat —
Dar ca de-a ta iubire tot nu am plans atat.
O, demone, viata-mi si sufletu-mi de vrei,
De ce mai stai pe ganduri, de ce nu mi le cei?
De ce ma-nseala ochiu-ti cu zarea-i, cu seninu-i,
De ce cu usurinta, atat, atat ma chinui?
Ajunga-ti... ma omoara mai bine... si destul.
De vorbe si de zambet sa nu mai fiu satul?
A mamei amintire eu unu-n stare-am fost
Sa ti-o sacrific tie si sunt atat de prost
Incat tot numai tie viata-ti multumesc,
In dar parca mi-ai da-o... si parca o primesc
Ca orbul, ca un caine, caci vezi in stare sunt
Pe praful urmei tale cu fruntea la pamant.
Si tu? Imi zambesti mie, cum altora zambesti,
Cum poate-ai spus-o altor tu-mi spui ca ma iubesti —
Si eu? eu sunt ca altii? Si tu vezi si in mine
Pe-amantul unei zile, pe-un Don Juan, pe-un caine
Ce-i dai si cu piciorul si dupa ce-l desmierzi?
O, rade-ma, o, casca in fata-mi...tu ma pierzi!

Cocheta, lunecoasa, lingusitoare, rece —
Cu viata-mi sfaramata uratul tau petrece;
Si sa te vezi privita cu patima, cu jind,
Sa vezi ca cel mai tare se face om de rand,
Cu gura numai spuma se pleaca in genunchi,
— Privelistea aceasta te bucura-n rarunchi —
Sa-l vezi ca la picioare-ti se taraie un vierme
Si recea-ti ironie mai mult inca sa-l sferme.
O, cat de bine stii tu natura ce a vrut
Cand a facut zapada si diamant din lut,
Stii ce voieste dansa cu ochii-ti straluciti —
Ea vrea prin o zambire sa fim nefericiti.
Sa vad a ta faptura sa nu mai fi ajuns!
Ce demon oare-n cale-ti m-a pus ca sa patrunz —
Si de sub frunte ochii mai bine i-as fi rupt
Decat sa sorb din ochii-ti veninul ce l-am supt,
Decat sa fiu un preot la un astfel de cult,
Mai bine-mi rupeam capul s-as fi pierit de mult!
Si totusi, totusi, scumpo... de nu te-as fi vazut,
Au asta bogatie de-amor as fi avut?
Durerea-mi este draga, caci de la tine-mi vine
Si imi iubesc turbarea, caci te iubesc pe tine;
Uraste-ma, priveste la mine cu dispret,
Sa te iubesc prin astea tu mai mult ma inveti.
Spuneti-mi cum ca fata o masca e de ceara
Si mai mult o sa creasca iubirea mea amara!

Ca-n lupanar vazut-o-ati jucand, batand din palme,
Si o sa-mi par-un inger, in gandul lui cu psalme!
Spuneti de ea tot raul de vreti sa-nnebunesc:
Ca-i hetera, un monstru, ca-i Satan — o iubesc! 

( Mihai Eminescu - Pierduta pentru mine, zambind prin lume treci )