Scancet

Umbre cum curg
pe stele culcate
tresărind în amurg
tăceri însetate.
Spre tine mă duc
să-ţi vindec abisul
pe frunze de nuc
scrijelind paradisul.
Mă stinge mirarea
şi focul mă iartă
că nu sunt chemarea
ce-ţi bate în poartă.
Octombrie plânge
prea galben pe-alei;
culoarea se frânge
durând ochii mei.
Un scâncet de-o vară
în suflet îmi cântă
cu lacrimi de ceară
tăcând îţi descântă.




( Lelia Mossora - Scancet )

Vis neterminat

Timpul
se sparge în ţăndări
în palmele tale.

Frămânţi cuvintele
ca pe o bucată de mătase
din haina toamnei.

Culorile îţi ruginesc pe pleoape.
în degete ţii naiul
trupului meu
silabisind
fiecare tresărire.

Tăcerea tremură
pe buzele tale.

Dulce-amar
te aprinzi ca un felinar
luminând un drum
care nu duce niciunde.

Greierii ţi-au uitat demult cântecul
pe frunze de nuc.

Târziu mă cauti…
Târziu te gasesc…

Timpul se sparge în ţăndări
în palmele tale
întinse
spre un vis
neterminat. 

( Lelia Mossora - Vis neterminat )

Soapte

Am cules aseară
de pe gura-ţi şoapte
să-mi devină pernă
visului în noapte,
adunînd cu tine
nebunii din stele
implorînd- şi astăzi
clipa să ne-nşele.

Prin praf de amurguri
pe picioare goale
să-nmulţim norocul
adunat în poale
de prin file rupte
din chemări tăcute
semănate-odată
pe străine rute.

Ca prin ceaţa sură
de uitări rămase
într-un colţ de soartă
cu priviri ploioase,
să găsim o rază
şi precum o sfoară
să legăm destine
ce spre cer coboară.

Să culeg şi mîine
de pe gura-ţi şoapte
cu sărut de stele
cînd răpiţi de noapte
vom chema minciuna
ce nicicînd nu minte
să cunune visu-n
larmă de cuvinte.

( Lupu Svetalana - Soapte )

Ultima picatura

Te-am lasat

sa mi te bucuri

de o piele

Fara rana

De un suflet,

pe o geana,

De-un sarut,

Atat de dulce

Orice urma

De tristete

Orice

Scurta desfatare

Au pierit,

Fara sa-mi pese

Si s-au transformat

In zare!

Au venit apoi

Cu :Luna

Si mi-au spus 

Ca va fi Soare,

Intr-o dimineata 

Calda

Si-ntr-o zi

Intamplatoare!

( Alexandra Varlam - Lui R. )

Cand ma privesti..

Cand ma privesti, 

ma topesc in silabe.
Abia invat sa scriu:
Iu-bi-re...

Imi tremura mana pe foaie,
scap creionul...
Mana mi se misca greu,
buclele mi se incurca:
Ah, Doamne!

Buzele-mi tremura...
Recunosc literele!
Recunosc sunetele!
Recunosc sensul!
dar nu pot sa vorbesc.
Cand ma privesti.

Cand ma privesti,
Cand ma privesti, 

ma topesc in sunete,
si primesc iarna din ele,
sufletul mi se destrama
in centrimetri de suferinta
pe clipa,
pe fiecare clipa.

Cand ma privesti,

sunetele ma dor de tacere
si nu-mi deschizi cand bat:
cioc!
cioc!

Cand ma privesti, 

ma lovesc de peretii suntelor
innabusite-n spatele buzelor, 

ma lovesc de peretii lor si,
vreau sa-mi dezleg sufletul
in camaruta inchisa-n trup
caci viscolesc fulgii, iarna...
 

Cand ma privesti,
tu nu ma vezi
si-ncerc sa-ti scriu ravas
dar nu stiu lega propozitii...
nu stiu decat atat:
sa scriu Iu-bi-re.

( Ioana Camelia - Cand ma privesti )

Fuga in noi

e atâta ploaie în noi
încât am uitat până şi numele părinţilor
zilele au devenit egale
cu inconştienţa noastră de a crede
că există locuri magice
unde am putea fi mai fericiţi
naivi
ne putem închipui
că Dumnezeu ne-ar putea visa
mai tineri

câteva gutui
rostogolite din ultima copilărie
în ferestre
ne amintesc că mai putem atinge lumina
fără să dăm ceva în schimb

( Cezara Raducu - Fuga in noi )

Freamat de codru

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri -
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?

Am răspuns: - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată...
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri!

( Mihai Eminescu - Freamat de codru )

Te-ai cuibarit

Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pusă.

Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.

Şi, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând striveşte fulgerele-n cer.

( Mihu Dragmir - Te-ai cuibarit )

Infometat

Prezenţa ta permanentă în gândurile mele
A devenit o certitudine a fiecărei zile…
Dimineaţa, te sorb alături de cafea
Şi citesc în zaţ trasee ale unui destin fericit
Care mă poartă în paşi de dans
Către o destinaţie sentimentală luxuriantă…
La prânz, muşc din tine cu poftă nebună,
Mă ridic de la masă fără să mă satur,
Apoi revin şi mai cer o porţie
Pentru a putea să-mi duc dorul pe picioare până seara…
Îmi eşti şi cină, iubito,
Iar apoi îmi devii ţigară şi pahar cu vin roşu
Pe care îl gust spre îmbătare nocturnă,
Singura stare care mă ajută să zâmbesc
Atunci când acele ceasornicului bifează o nouă zi
Trăită fără tine…
Vei spune că exagerez
Şi că de la începuturile lumii
Au tot inventat bărbaţii cuvinte frumoase
Destinate ameţirii depline a iubitelor lor…
Da, nu reuşesc să inventez nimic.
Eu nu sunt savantul care îşi aruncă halatul pe umeri
Şi intră în laborator
Pentru a oferi hrană de suflet eprubetelor…
Rămân doar un bărbat îndrăgostit,
Predispus la scandal cu acele ceasornicului
Atunci când eşti departe…

( Cristian Lisandru - Infometat) 

Sub pecetea tacerii

Pe muntele negru de frunza de vara
Te chem cu accent brumariu sa te sperii
Cand spicul de toamna da-n spicele verii
Si cade lumina si trage sa moara.

Si sint intrebari prin natura puzderii
Si sfiriie ploaia dintii ca o ceara
Si vara ne-nchide in toamna afara
Femeie, barbat sub pecetea tacerii.

Aicea la munte mai poate sa spere
Si cel care moare ca moartea-i departe
Si noi sa fugim si sa scriem o carte
In ea cuprinzind ale toamnei mistere.

Ca sintem in lume pe-acolo prin partea
Pe unde intirzie posta si moartea.

( Adrian Paunescu  - Pastel de toamna )

Intre gene

m-am refugiat în spaţiul umbros
dintre trupurile noastre paralele
mă pregătesc în ascuns pentru lecţia de dans
promisă într-o cută a zilei
într-o vară cu răsăritul fraged
întors către mine
ca un ied sărindu-mi în poală
mi-am săpat în privire fântâni
să încapă întreg
ascuţişul bucuriilor viitoare
mi-am decupat cu degetele firide în piept
să le umpli tu
cu sărutările buzelor tale sărate
cu vorbele tale rotunde
cu respiraţia ta dulce amară
ca mireasma portocalelor coapte

(cum zboară oare îngerii
- goi?
în noaptea de Crăciun tropical?)

să-mi spui să te aştept şi te voi aştepta
va veni de bunăseamă un anotimp
cu pădurile lui refugiate pe dealuri
noi îi vom dezlega drumurile
îi vom elibera potecile
şi ne vom încuia o vreme
unul într-altul

(ştiu
plouă între timp
la Santiago de Cuba)

nu mi-e dor
mi se zbate doar o pleoapă
sub stern
ca o aripă de flutur

( Silvia Van - Intre timp, dorul )

Ce-ai lasa?

-Dacă lumea, astăzi, ia sfârşit cu tine,
Dacă totul, mâine, fi-va pustiit,
Ce-ai lăsa, în urmă, celui care vine
Să zidească iarăşi ce s-a năruit?

Ai lăsa, anume, sfatul îndreptării,
Ai lăsa virtutea, ori speranţa vie,
Ai lăsa iubirea, taina vindecării
Sufletului singur din a sa robie?

Ai lăsa-ntr-o carte, multa-nţelepciune,
Ce-ai agonisit-o,-n ani, sârguincios,
Ai lăsa puterea faptei celei bune
Şi, cu prisosinţă, gândul luminos?

Bucuria, dorul, visul nemuririi,
Cântecul de slavă, rugăciunea, poate,
Ce-ai lăsa, în urmă, şansă omenirii?

-Aş lăsa, sub lacrimi, multele-mi păcate

( Elia David - Ce-ai lasa? )

Invitatie in tablou

Eu te iubeam tăcut, fără să ştiu,
Trăind între devreme şi târziu,
Şi te vânam în vise, pătimaş,
Pierdut absurd prin marele oraş.
Mă tot rugam să fie o minune,
Vroiam să spun şi nu îţi puteam spune,
Puneam speranţa-n fraze complicate,
Strigând mereu că-i până peste poate.
Realitatea îmi şoptea-n ureche
Că sunt copil şi nu mai am pereche
Şi totuşi te păstram la mine-n gând
Scriind pe cer c-am să te văd curând.
Din insomnie mă trezeam buimac,
Trăindu-mi viaţa pe un vârf de ac,
Cu dor absurd de tine prin decor
Dorindu-mi să trăiesc şi să nu mor,
Cu dor absurd de tine prin minute,
Doar scrisul ajungea să te sărute.
Ereticul din mine cerea rug
Şi-o uşă-ntredeschisă, ca să fug,
Să te ajung din urmă, să îţi spun,
Că-ţi dăruiesc din suflet gândul bun.
Pierdut prin frământări hrăneam  cuvinte,
Autodeclarat lipsit de minte,
Şi era bine şi nu-mi părea rău,
Având sub ochi acelaşi chip al tău
Care m-a săgetat cu verde crud,
Lăsându-mi sufletul de lacrimi ud.
Unii-mi ziceau nebun, suflet hai-hui,
Dar eu nu sunt nebunul nimănui,
Sunt doar nebun de tine, asta-i ştirea
Şi te invit să ne trăim iubirea…

 

( Cristian Lisandru - Nebun de tine ) 

Pot sa vin la tine..

pot sa vin la tine
sa-ti sarut auzul linia inimii
curbura ochilor
pot
orice
sa fac

pot sa te incredintez ingerului
sa caut neincetat ulii
vulturii propriilor mele
si propriilor tale ganduri si chiar ai propriilor ingeri crestini neatenti la ropotele ploii mai mult decat la
ropotele de aplauze si de astrii ai

inimii tale

neincetat pot sa vin la tine sa vad daca mai e incinsa uimita
neatenta flacara

pot sa-mi cufund mainle in aerul tau
in mirosul tau de bibelou cerat
de bebelus proaspat
de lacrima vie
de ceata aerul tau adanc in inima mea

sa te sarut pot
nemiscat ca frunza pe apa

neascuns de curcubeul flamand pot
veni
neincetat
in tine nerisipit de ploile
lacrimi

( Adriana Anusca - Pot sa vin la tine )

Intrebari si raspunsuri

Clipele

curg

greu…

Picura

in suflet

tacerea,

durerea,

timpul petrecut

singur.

Ploi de toamna

sterg

urmele  pasilor

tai …

Frunzele iti acopera

sufletul.

Aleile pustii

inca

mai asteapta

umbrele noastre

tinandu-se de mana,

cutremurandu-se

de prea multa

frumusete

din noi,

cei

care

am redescoperit

intrebarile

de la 17 ani.

Raspunsul lor

suntem

NOI,

EU

si

TU.

 

( Lelia Mossora - Dor )

Buzele mele te cauta..

Sangele doare trecand

Dincolo de mine in trupul tau
atât de aproape încât umbra lui
mă spală de păcatul de a te fi cunoscut.

Gândurile mele te mâgâie in somn,

in somnul acela care nu mai vine,
care doar pleacă mereu şi mereu…
asemeni vântului care îmi umblă
prin amintirile atât de goale
şi fără de sens.

O uşă se trânteşte!
E uşa de la camera sufletului tau!
E goala! Atât de goală
încât aud doar ecoul necuvintelor tale
spuse mult prea tarziu…

Întind mâna să te ating şi nu te mai găsesc…
Eşti atât de departe, că lutul se miră
că te-a născut strain de mine
şi steaua ta căzătoare a uitat
pentru ce te-ai rugat
când s-a stins acolo,
pe cerul drumurilor tale
pustiite de dor şi speranţă.

Buzele mele te cauta!
Parfum bolnav de mine in fiecare floare
pe care ai aşzat-o cu vorbele tale
la fereastra iubirii mele adolescentine
sosita atât de târziu…
asemeni necuvintelor tale.

( Lelia Mossora -  Gem frunzele toamnei despletite pe alei… )

Multumesc T.T.

Inger de paza

Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu inger de paza,
Incins cu o haina de umbre si raze,
C-asupra-mi c-un zimbet aripele-a-ntins;
Dar cum te vazui intr-o palida haina,
Copila cuprinsa de dor si de taina,
Fugi acel inger de ochiu-ti invins.

Esti demon, copila, ca numai c-o zare
Din genele-ti lunge, din ochiul tau mare
Facusi pe-al meu inger cu spaima sã zboare,
El, veghea mea sfinta, amicul fidel ?
Ori poate !... O,-nchide lungi genele tale,
Sã pot recunoaste trasaturile-ti pale,
Cãci tu - tu esti el.

( Mihai Eminescu - Inger de paza )

A cazut cerul in ochii tai

A cazut cerul din ochii tai Si s-a farimitat. A cazut de pe fata ta soarele Si-a inghetat. Incremenit e vintul cel racoros Fara harnicele tale miini. Cautindu-te pe tine, S-au tainuit izvoarele-n tarini. Ca un pom doborit Insusi graiul Parca se aude cazind. Doamne, atit de singur, Atit de singur N-am fost nicicind!

( Grigore Vieru - Acazut cerul din ochii tai )

Nici cap, nici pajura..

Tragem la sorţi
cu inima smulsă dintr-un străin.
Martorul întreabă: cap sau pajură?
Nici cap nici pajură, răspunde corul antic.
Inimă, pur şi simplu.
Inimă pe toate feţele?
Inimă pe toate feţele!
Şi unde este Omul cu M mare?
Unde să fie? În moarte.
Dacă trageţi la sorţi cu inima lui
unde vreţi să fie?
Omul cu M mare se află în moartea cu m mic.

( Nichita Stanescu  - Tragere la sorti )

Si copacii m-au gasit intr-un hohot de frunze

Am legat copacii la ochi
Cu o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.

Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gasesca.

Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,

Nu te mai ascunde..
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
La ochi.

( Marin Sorescu - Am legat... )

Tu esti vant..

Tu esti în vară, eu sunt în vară. In vară pornită

către sfîrsit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăus - mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.

Priveste în jos ! Priveste'ndelung, dar să nu vorbim.
S'ar putea întâmpla să ne tremure glasul.
Din poarta'năltimei si până'n vale
îmbătrâneste, ah, cât de repede, apa. Si ceasul.

E mult înapoi ? Atîta e si de-acum înainte
cu toate că mult mai putin o să pară.
Ne-ascundem - stins arzând - după năluca de vară.
Ne'nchidem inima după nespuse cuvinte.

  Poteca de-acum coboară ca fumul
  din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăsi drumul
  spre tărna si valea trădate'nmiit
  pentr'un cer chemător si necucerit.

( Lucian Blaga- La cumpana apelor )

Detasare.. permanenta

Când fruntea ardea
şi pleoapele înglodeau ochii
coborând într-o plecăciune,
se unduia neliniştit de tăcere
şi morfolea tremurând fermecat
într-o detaşare… permanentă.

( Marius Iulian Zinca - Detasare )

Batalia s-a sfarsit. Fara masca.

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
rămas pitulat într-o mască
Undeva departe pământul geme
Gata să urle, gata să nască.

Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul gol şi morţii
Sufletele lor stau drepţi şi aşteaptă
Să intre-n rai în faţa porţii.

Soldatul din mască vede o floare
Şi vesel şi-o pune după ureche
Ce mândră, ce pură e lumea
Ce rea, ce urâtă, ce veche

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
Ridică fruntea să vadă iarba
Ţiuie-un glonţ rătăcit
Şi-i sfărâmă tâmpla şi barba
Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul zdrobit de obuze
În mască soldatul nu mai are
Nici ochi să vadă, nici buze

( Zaharia Stancu - Batalia s-a sfarsit )