Dragu-mi-i..

iubitule, sunt femeia cu spatele gol
dacă renunţi la viaţă câştigi o călătorie alb-negru atenţie nu sunt balustrade poţi cădea uşor în hăul dintre coaste pielea umedă va absorbi paşii până când împotmolit vei fi devorat de siliciu

iubitule, sunt femeia nisip
la miezul nopţii alunec în tine îmi fac loc pe sub uşă strălucesc în bătăia ochiului
învelită sumar am tăvi cu smochine ramuri de cedru ulei de măsline poţi face din mine un tablou foarte scump în mine dorm o mie de iubite

iubitule, sunt femeia şeherezadă
azi la micul dejun dansez goală pe covorul persan vălul de pe coapse cade-n pustiu harpa e rudă cu moartea aceeaşi muzică lipicioasă şi rece ca un şarpe pe glezne trezeşte

iubitule, sunt femeia fântână
adânc în omoplaţii tăi o răscruce de drumuri şi-o dâră de praf într-o vară senilă
mi-am pierdut aripile la un joc de noroc părul mi l-au tăiat

iubitule, sunt femeia reflux
înşel matinal grupa sangvină mi s-a schimbat după eclipsă oamenii vor crede ca am sânge de lup dar am margini de sare

iubitule, sunt femeia lună
luminez prin sângele tău ca-ntr-o pădure un grup de haiduci prăvăliţi într-un somn adânc umblu hai-hui fără busolă fără hărţi până dimineaţa când cobor de pe umăr

( Carmen Manuela Macelaru - Iubitule, sunt femeia reflux )

Marama de borangic

E noapte pe pãmânturi si pân’ la galaxii!
Frumoaso, cu marama de borangic sã vii,

S-o potrivim pe iarba adâncilor grãdini,
Asuprã-i sã se cearnã luceferii senini…

În infinitul spatiu, de cine stie când,
Maestrul timp, la roata fantasticã lucrând,

Planete slefuieste în site si tipsii,
Si pulberea se-ntinde în urmã, galaxii!

II

O, parcã vãd în altã planetã, colo-n hãu,
O fatã stând, ca tine, lângã iubitul sãu,

Si poate cã marama si-a asternut-o jos,
Pe ea sã cearnã pulberi Pãmântul luminos,

Când se aratã-n spatii, betealã picurând,
Pe mãri din alte sfere corãbii petrecând,

Si iat-o cum tresare, privindu-l de la geam,
O fatã ca si tine, cu trupul zvelt, de ram…

III

Ar trebui, frumoaso, si noi sã fim merei,
Ca marmura cioplitã cândva în Propilei,

Sã tot trãim cu sete de foc mistuitor:
Putine-au fost în urmã, prea multe-n viitor!

Îmbrãtisati în poarta acestor evi superbi,
Sã sãrutãm pe frunte întâii pui de cerbi

Adusi de sus, în nave mai iuti ca niste plumbi,
De primii si-ndrãznetii vãzduhului columbi!

Si de-oi pleca în ceasul ca inima de bun,
S-aduc de probã aur si grâu de pe Neptun,

Abia s-o coace pâinea în vatrã pân’ mã-ntorn:
Pe-atunci va fi distanta cât un ecou de corn.

( Eusebiu Camilar - Marama de borangic )

Amintirea a tot ce nu se vinde

La drumul mare ramas pe un tapsean,
Ajungem la destinul cazut de la fereastra,
Iubirea mea inalta cu aer de margean,
Se reaprinde candid in florile din glastra.

Recrut in amintire, am si uitat de lume,
Cand radacini in umbra pandeau raceala apei,
Te prind de aripi blande, cu unduiri de nume,
Si-ncerc sa redescopar, in van taisul sapei

Credeam ca viata are, atingeri din trecut,
Ca vremea umbla sadic, prin case hibernale,
Nu vreau ca timpul nostru sa spuna ce-am avut,
In linistea de umbre, legand placeri astrale.

In versuri siropoase, ingan, iubirea mea,
Si o prefac in stele cand cerul mi-o arata,
Precum in amintire, legat de dumneata,
Unealta din vechimi cu rabufniri de fata.

Trec clipele tenebre in adancimi de vise,
Nu pot sa stiu de unde uitasem ca era,
Nimic in profunzime, cu limpezimi deschise,
Credinta in durere, si viata de avea.

Parfum de imnuri sumbre, se isca-n departare,
Iubirea se arata in haine aburinde,
Te cred si astazi roua, pluteste langa soare,
Si depan amintirea, a tot ce nu se vinde.

( Gheorghe Puzdreac - La drumul mare )

Shapes

Înfăşurată-n umbră,
prin viaţă mă strecor
ecou, în valea sumbră,
pe aripi de cocor.

Ce naşte eternitatea?
Crâmpei de vis si dor,
cântând seninătatea,
o mască a mimilor.

În antiteze, soarta,
vibrând de râs nebun,
adesea, închide poarta
pierzându-te pe drum.

E totul o relicvă
ce, cu înnoit parfum,
de muritoare tigvă,
mai dăinuie şi-acum.

De am trezit lapona
cu sufletul zâmbind
e veşnic riga, urna
de umbre, vis strivind.

( Serrena Nicoleta - Umbre )

Picture me

I

Mulţi zic
că am inventat fotografia
pentru momente inedite,
pentru a diviniza geografia,
pentru luare aminte;

alţii spun
că figurile oamenilor,
fixate şi developate,
capătă imortalizarea anilor
când privesc, aşa, departe
spre alte zări
cu albastrul sclipitor
al ochilor…

Eu ştiu însă
c-am inventat fotografia aceasta imperfectă
pentru trupurile femeilor:
pentru cele pe care le iubim,
pentru cele pe care le dorim,
pentru care simţim uneori, aşa, un dor
sau le privim dimineaţa trupul uşor.

II

Toate culorile
desenate cu ochii lui Dumnezeu
şi ferecate de mine
(cu o magie ascunsă,
cu lumini şi umbre diferite mereu)
pe-acest film cu 24 de poziţii,
se lipesc de trupul tău.

III

Grena pentru buze,
smarald pentru ochi;
culorile-acelea confuze
ale laptelui şi mierii
pentru piele.
Scortişoară pentru păr
şi bulgări de zăpadă pentru umerii
goi.
Turcoaz şi valurile mării
cu fulgere indigo şi cu ploi
în priviri.
Căpşuni şi cireşe amare
la unghii.
La gât o eşarfă de cafea,
deasupra sânilor o floare
albă ca o stea!



IV

Uneori le developăm amândoi
în vin roşu închis
la lumina vânată a lumânărilor,
alteori, când încă îmbătată de-amor
te scalzi în vis,
le developez doar eu în cafea amară
şi fum de ţigară.


V

În sertarul de sus şade Ana,
în plic e ferecată Roxana,
Anca se-ascunde pe birou
iar Lisa, sfioasă,
îmi face cu ochiul din nou
de sub pat.

Fiecare din ele,
cu culorile lor secrete,
m-au lăsat să le privesc,
frumoase fete…

Fiecare şi-a dezgolit
câte-o culoare din ea.

Miruna-i albastră,
Diana-i lila,
Maria-i siclam
când se uită, aşa,
cu privirea grena.

( Andrei Albu - Fotografie )

Impreunare de buze

Azi-noapte a fost lună plină.
I-am sărutat razele,
Era toată o lumină,
Toată, mai puţin buzele.

Buzele erau de un negru pal
Şi nu aveau nici urmă de contur,
Un negru simplu, chiar banal,
Pată neagră pe-o lună plină. Dur!

N-am întrebat luna ce s-a întâmplat.
Dar, azi te-am văzut, ţi-am sărutat razele.
Erai toată un cer înnorat,
Toată, mai puţin buzele…

( Milo - Furt..sarut? )

Hai,apa si tu cu mine

cred că din apă ies stelele.
pe furiş una câte una, desigur cea mai mare stă la pândă,
să anunţe când oamenii nu sunt acasă.
atunci se furişează stelele spre cer.
Eu cel puţin aşa cred.

Noaptea trecută, ieşisem la poartă. Casa drumului meu are poartă. Stăteam aşa, nu ştiu cum să vă spun, cam cum stă uneori lumina să se stingă.
Ştiam ce fac stelele.M-am prefăcut că nu sunt acasă ...ştiţi doar stelele se văd când oamenii nu sunt acasă, mereu vă spun şi nu vreţi să mă credeţi.

Şi am pândit aşa, timp îndelungat...am văzut o lumină, venea şi pleca...mi-am zis: Mă asta ce să fie oare...că stea nu pare să fie
Apoi spre dimineaţă iar am avut o vedenie şi am privit din nou să văd pe unde se furişează stelele.

în zadar
şi am plecat să culc moartea mea.
în somnul ei cineva a strigat Mi-e sete!
M-am ridicat şi am gonit spre umbra câmpului, acolo era apă mare, rece şi limpede
am zis apei, zic : hai, apă, şi tu cu mine că i se făcu sete morţii toate, şi apa, vă spun pe cuvânt, a venit.

acum ştiu de unde răsar stelele.
ca să le afli, trebuie să ieşi din casă.
la drum, zic, la drum fraţilor

( Florian Stoian - Silsiteanu - Hai, apa, si tu cu mine )

Nu crezi ca eu seman cu tine?

De-asupra noastră
un nor singuratic,
automodelându-şi cu grabire conturul
imens. O întreb: “Nu crezi că norul ăla
seamănă cu mine?”

Înfipt în mijlocul câmpului,
ca un paznic nemişcat –
un copac maiestos, cu coroana roşie.
O întreb: “Nu crezi că pomul ăla
seamănă cu mine?”

Trecând pe lângă marea cascadă,
tumultuoasă şi tunătoare –
sită risipindu-şi curcubeul, o întreb:
“Nu crezi că şi cascada
seamănă cu mine?”

Şi pentru că ne-a prins înserarea
în dreptul unui cimitir,
o întreb într-o doară:
“Nu crezi că înserarea şi cimitirul
seamănă cu mine?”

Dar pentru că toată ziua
nu scosese nici măcar un cuvânt
m-a prins energic de piept
şi m-a-ntrebat:
“Nu crezi că eu semăn cu tine?”


( George Ene - Nu crezi ca eu seman cu mine? )

In drumul meu

am ales să plec pe drumul meu de lemn verde
unde ploaia din mine
naşte dimineţile miresme de fân proaspăt şi reavăn
ca să am "de bine" la drum greu

nu am să închid poarta
mă doare ţipătul ei de fier rece - am să o ung cu zâmbet
omule
e poate târziu să mă rosteşti
numele meu şi-a uitat deja toate literele
în urmele de paşi adânc apăsaţi în mine
am să îţi las însă cu împrumut
o strângere de mână prietenească - să o ai la nevoie
şi
să ştiu că poate într-o zi...poate
ai să o strângi zâmbind
în mâna ta
atunci am să ştiu dacă plecările pot înflori
cu iasomie şi liliac
din trunchiuri de lemn verde

( Sandrina Ramobna Ilie - Drumul meu )

Preaplinul din noi

am să mă-nec în fericirea-mi fără zile
ştiind că mâine, doar fericirea ta
mă va putea salva.

îmi vei sculpta cu mâini de nou-născut
o aripă.
sau branhii, cum crezi tu.

mă vei iubi în apă
şi-ţi voi zâmbi în valuri,
în spumă caldă
albă
am să te plimb
şi-ai să zâmbeşti şi tu cu mine.

mă vei iubi o zi
şi-am să ridic furtuni împotriva mea.
hohote cereşti vreau să-ţi provoc.
sau măcar un ochi între-deschis
ce dă să se apropie de colţul gurii tale.
vei zâmbi noaptea,
cu gândul la mare...

un gâdilat blajin,
cuminte
şi absurd
mi-e sufletul
când ştiu că eşti.

( Ciprian Ciuciu - Prea- plin! )