I
Venise fata de-mparat
Cu alte fete pe-nserat
S-aduca apa din izvor
Din zari un tanar calator,
Sosind pe-acolo, s-a rugat
Sa bea din cana lor.
Iar fata de-mparat i-a dus
Cofita ei; si cand i-a spus
Flacaul cel dintai cuvant,
Ea sa uita speriata-n vant,
Si ca certat-apoi si-a pus
Privirile-n pamant.
As vrea, ca si la-ntorsul meu,
Sa fii aici sa-mi dai sa beu
Iar ea, tot nemiscata stand
Cu ochii-n jos, si tremurand
De lupta ei, tarziu si greu
Rosti sfioasa: Cand?
Si maine poate... Mai tarziu...
Ori peste-un an! Nici eu nu stiu.
Sunt fiu de crai. Cararea mea
Pe-aici va fi... Ne vom vedea:
De-acum iubitul tau sa fiu,
Iar tu iubita mea.
Apoi pleca in grabnic pas...
Avea atata dor in glas!
Era voinic si tinerel,
Inalt si tras ca prin inel:
De-atunci si ochii i-au ramas
Si inima la el.
II
Si fata de-mparat veni
Si-a doua zi, si-a treia zi,
Si-n toate zilele pe rand,
Incete clipe numarand,
Tot astepta doar o veni
Flacaul mai curand.
Grabitul soare scapata,
Si fata tot acolo sta;
Si noaptea umeda din vai
Venea pe-ntunecate cai;
Tarziu in noapte-abia pleca
Si fata la ai sai.
O fi bolnav! O fi murit!
O, Doamne, el ar fi venit
De-atata timp! mai stiu si eu!
Si doru-i plangator mereu
Crestea de presimtiri hranit,
Din ce in ce mai greu.
Trecu si vara, si trecu
Si toamna, si pe vai cazu
Zapada iernii, si-apoi iar
Sosi-nfloritul Ciresar
Dar nici acum voinicul nu,
Doritul ei drumar!
Dar totusi, azi el va veni...
Nici azi nu vine... unde-o fi?
Dar maine va veni! Stiu eu,
Ca-mi spune inima! Si-al meu,
Al meu de-acum in veci va fi;
Ce bun e Dumnezeu!
Tu, vant de seara,-n calea ta
Nu l-ai vazut venind cumva?
Si nici tu, nor, nu l-ai vazut
Prin multe lumi cate-ai trecut?
Sa-i spui, te rog, de-l vei afla
Ca-l plang si ca-l sarut!
Sa-i spui ca florile din strat
Le ud si cresc mai ravarsat,
Dar florile-pe-obrazul meu
Palesc, ca prea le ud mereu;
Si cate-amaruri am rabdat
Stiu, biata, numai eu!
Ca pentru dansul, ca-l iubesc,
Parintii-n drum ma ocolesc
Si m-au gonit din casa lor;
Ca toti ai mei azi nu ma vor!
Sant singura, pe cai traiesc,
Sunt singura, si mor!
Treceau drumeti pe langa ea,
Soptind, dar fata nu-i vedea.
Treceau si zilele zburand,
Treceau si luni, treceau pe rand,
Treceau si ani, ei nu-i trecea
Rabdarea, asteptand.
III
Auzi! ca valuri dupa val
Navalnic tropotit de cal!
Si suna vaile-ndraznet,
O, asta e voinic drumet!
Si-n zarea lunei vezi pe mal
Un tanar calaret?
Ochi dragi, de-atata timp pustii!
Mi-ai zis plecand: aici sa fii,
Si-aici, aici tu ma gasesti!
Dar uite, obosit ce esti!
Stiam eu doar ca ai sa vii
Stiam ca ma iubesti!
Dar ah, cat m-ai lasat s-astept!
Dar unde-ai fost? O, spune drept!
De-acum tu nu vei mai pleca,
Sa-ti lasi plangand iubita ta:
O, vino, strange-ma la piept...
Ce bine mi-e asa!
Si nu ma-ntrebi, ce plans nebun
Am plans de-atunci? O, cum s-adun
In vorbe-atata gand pribeag,
Si cum sa-ncep... O, da-mi toiag!
O, cat esti de frumos si bun
Si cat imi esti de drag!
Dar n-a venit!... Si ea cu zor
Oprea din drum pe calator,
Razand cu hohot ii spunea
Povestea ei; apoi plangea:
Ei l-au vazut, dar ei nu vor
Sa-i spuie ce facea?
Pe unde-i el? Nu s-a gatit
De-ajuns acum pentru nuntit?
O, nu! Pentr-un alai domnesc
Atatea lucruri trebuiesc
Si-atata vreme! N-a venit
Ca-i tanar si-l gatesc!
IV
Pe-atunci erau vlastari in lunci
Copacii de-azi, si tineri prunci
Erau barbatii. Colo-n sat
Copile mici; ea le-a purtat
Pe brate, si e mult de-atunci,
De mult s-au maritat!
Acum pe carje sa proptea!
N-avea puteri, si tot venea.
Pe aici, pe-aici, e drumul lui...
E noapte-acum... ba inca nu-i...
L-am asteptat: atat as vrea
Sa pot de-acum sa-i spui!
Dar intr-o seara ea simti
Ca azi e cea din urma zi:
Ori vine azi de undeva
Iubitul ei si-o va lua,
Ori daca nu, cand va veni
El n-o va mai afla.
Si n-a venit! Nici n-a-ncercat
Sa se ridice de-unde-a stat
Sarmana, caci de-ajuns simtea
Ca-n veci de-acum nu va putea
Sa plece, nu, si nemiscat
Sta franta, si murea.
Veni atunci din rasarit,
Pe drum o baba. S-a oprit,
Caci auzise la izvor
Gemut ca de crestini cand mor
Si capul fetei l-a proptit
In poala ei usor.
De jale plang... Nu pot sa-nec
Amarul gand ca, iata, plec
Si n-am putut sa-l vad macar
O data! Ah, e gand amar!
Dar sus, in lumea-n care trec,
Al meu va fi el iar!
Iar sfanta Vineri o privea
Cu mila, Uite! zise ea
Un veac de om tu asteptand
Robit-ai fost de-un singur gand
De-ai fi stiut tu, draga mea,
Acestea mai curand!
El si-a uitat de ochii tai!
De mult s-a-ntors pe alte cai,
Caci lui menire i s-a dat
S-a-ntors de mult si s-a-nsurat;
Flacaii lui au alti flacai:
E Negura-mparat.
A fost un gemet intreit
Din totul inimii pornit
Si-apoi o liniste de veci!
Din lumea asta intr-alta treci.
Si nici nu stii, tu, om trudit,
Ce-i lumea-n care pleci! .
Si sfanta Vineri s-a plecat
Spre moart-apoi, i-a sarutat
Inchisii ochi: Te departezi
Cu dragul gand, ca ai sa-l vezi!
Oh, omule, esti inselat
In toate cate crezi!
A ta e mergerea mereu
Spre tinta drum ingust si greu
Dar tinta niciodata nu-i
A ta! Si-n gand tu tot ce-ti pui
E numai vis, caci Dumnezeu
Te poarta-n voia Lui!
( George Cosbuc - Ideal )
